Juriştii din Primăria Capitalei spun că circuitul poate fi suspendat, deoarece contractul de asociere dintre Primăria Capitalei şi SC Bucharest Ring SRL nu are avizul Consiliului Juriştii din Primăria Capitalei spun că circuitul poate fi suspendat, deoarece contractul de asociere dintre Primăria Capitalei şi SC Bucharest Ring SRL nu are avizul Consiliului General
Organizarea Formulei 3 în Capitală este cusută cu aţă albă. Primarul Oprescu a declarat că sunt probleme de legalitate, dar s-a limitat la penalizarea unui director.
"Convenţia făcută între primărie şi firma lui Hartmut (Beyer n.r.) nu are valoare de contract. Ca să fie totul în regulă cu Bucharest Challenge, trebuie făcut un contract care să treacă prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Din această cauză a vrut primarul general, Sorin Oprescu, să oprească cursa", a spus Andrei Creci, directorul adjunct al Direcţiei Juridic, din cadrul Primăriei Capitalei.
El a adăugat că "municipalitatea poate să renunţe oricând la organizarea circuitului, pentru că nu există clauze de reziliere prevăzute în convenţie". De aceea nu a fost făcută o dezbatere publică referitor la cursă, pentru că, a mai spus Creci, nu era obligatoriu, atâta vreme cât convenţia nu a trecut prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Omul de afaceri Nicolae Şerbu spune că Bucharest Ring SRL i-a furat proiectul circuitului şi că tocmai de aceea nu a fost trecut protocolul prin CGMB.
250.000 de euro cash pentru Primărie
În replică, Radu Ancuţa, şeful Departamentului de Integrare Europeană, responsabilul cu Formula 3, care a fost penalizat de Comisia de Disciplină, spune că evenimentul automobilistic este un câştig pentru Primărie.
"Au fost încasaţi 250.000 de euro pentru ocuparea domeniului public, s-au luat 2% din biletele vândute, 3% din contractele de sponsorizare