Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu 25% mai multe vacanţe în străinătate

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 28 august 2008 ·

În topul destinaţiilor preferate de turiştii români se regăsesc Grecia, Bulgaria şi Turcia. Numărul plecărilor a crescut cu 25% faţă de 2007. Sursa: Mediafax

Se poartă bronzul pe meleaguri străine - cel puţin asta e „moda“ anului atestată de datele Asociaţ iei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Potrivit acestora, numărul turiştilor care au plecat în străinătate a crescut cu până la 25%, faţă de anul trecut. Dacă în topul destinaţiilor s-a aflat tot Grecia, la fel ca în ultimii ani, de cea mai mare creştere s-a bucurat Turcia, destinaţia pe care au marşat mulţi operatori.

Deşi se menţine încă în fruntea clasamentului locurilor preferate de români pentru vacanţă, cel mai mare perdant al sezonului este Bulgaria, care „scade încet, dar sigur“, în favoarea altor destinaţii. „Este ultimul an cu creşteri spectaculoase - treptat, piaţa se aşază şi numărul turiştilor nu va suferi variaţii la fel de mari“, estimează Traian Bădulescu, purtător de cuvânt ANAT.

Turcia sau pildapomului lăudat

Cele mai multe surprize le-a oferit Turcia: s-a vândut excelent, dar nu aşa cum se aşteptau unii operatori. Astfel, cei care au vândut Antalya alături de alte destinaţii au avut succes, în timp ce agenţii care au umblat cu sacul după „pomul lăudat“, adică au mizat excesiv pe acestă destinaţie, au fost dezamăgiţi.

„Charterele au fost pline de fiecare dată, au existat chiar şi curse suplimentare. Putem spune că este cea mai bună destinaţie, mulţi dintre turişti au mers în vacanţă în această ţară în iunie şi au revenit la sfârşit de sezon, fiind foarte mulţumiţi de serviciile hotelurilor. În plus, în Turcia sezonul estival este destul de lung - începe în aprilie şi durează până în octombrie“, susţine Adriana Goicea, directorul agenţiei Prompt Service.

Unii operatori au supralicitat însă şi au fost nevoiţi să ren

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 14 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°