Una dintre cele celebre eseiste românce stabilită la New York a lansat unul dintre cele mai importante studii asupra romanului universal. Cartea "Civilizaţia romanului. O istorie a romanului de la Ramayana la Don Quijote" prezintă un studiu de literatură în cadrul căruia sunt analizate evoluţiile epicului in diverse culturi şi epoci. Evenimentul Zilei: Cum a luat naştere ideea acestei cărţi?
Mirela Roznoveanu: În Introducere relatez despre împrejurările care au dus la cristalizarea ei. Citeam în acelaşi timp, şi pentru motive complet diferite, două cărţi scrise la o mare distanţă de timp. Una fusese scrisă cu aproximativ trei milenii înaintea erei noastre, iar cealaltă la mijlocul secolului al douăzecilea.
Odată cu lectura celui de-al doilea text, este vorba de un roman latino-american, am înţeles nu numai idealul estetic, structura mentală a lumii din care provenea, dar şi spiritul, filosofia, arta mai mult decât mi-o putuseră spune tratatele estetice, documentarele, studiile sociologice, tot ce citisem mai înainte. În mod surprinzător, textul vechi îmi comunica aceleaşi lucruri despre lumea căreia îi aparţinea, revelând în plus o esenţă romanescă, obligându-mă să-i acord drepturile unui roman.
Acest scurtcircuit cultural m-a îndemnat să presupun că obiecte romaneşti existaseră dincolo de orice cronologie şi că unele dintre ele conţineau şi o capacitate estetică integratoare. Această realitate estetică fusese aceea care conservase în timp primul text, ca şi universul lumii din care el provenea.
Aşa s-a născut întrebarea dacă nu cumva arhitectura epicului, şi prin asta numesc romanul, a fost forma estetică ideală purtătoare a valorilor unei civilizaţii. Dacă nu cumva această arhitectură a epicului apărută sau cristalizată de obicei la apogeul unei civilizaţii a perpetuat valorile acesteia dincolo chiar de dispari