Acum doua zile, Moscova a decis ca Abhazia si Osetia de Sud sunt state independente. Peste un timp, este foarte posibil ca ambele republici sa ceara alipirea la Rusia, consfintind astfel un status quo. Intrebarea este: cine urmeaza? Transnistria, aproape sigur. Dar ar trebui oare sa ne temem pentru integritatea Transilvaniei? Nu as dori sa raspund acum la aceasta intrebare. In orice caz, si Kremlinul va avea probleme daca merge pe calea recunoasterii independentei unor regiuni desprinse din fostele republici sovietice.
In primul rand, sa ne amintim ce masacru au facut rusii pentru a pastra Cecenia. Teritoriul Federatiei Ruse este plin de enclave, care ar dori sa iasa de sub tutela Moscovei. Tatarstan, de exemplu, o zona extrem de bogata in petrol, ai carei locuitori au votat, in 1992, pentru independenta, dar rezultatele referendumului nu au fost puse in aplicare. Realitatea este ca, dupa parerea mea, acordul de la Helsinki, incheiat in 1975 si prin care se recunostea inviolabilitatea frontierelor, a murit. Ne indreptam spre o epoca noua, in care tot mai multe minoritati etnice sau religioase vor dori sa-si afirme independenta. Vor fi state democratice care vor accepta principiul liberalului Ludwig von Mises, potrivit caruia: „daca locuitorii unui teritoriu, fie ca este vorba de un singur sat, de o regiune sau de o serie intreaga de districte, fac cunoscut, printr-un referendum in care s-au putut exprima liber, ca nu mai doresc sa ramana uniti cu statul de care apartineau (...) dorinta lor trebuie respectata“.
Razboiul nu trebuie sa fie singura cale prin care se ajunge la secesiune, daca se respecta o conditie fundamentala enuntata de Mises: un plebiscit liber. Si, pana la urma, ce se intampla daca Republica Moldova renunta la Transnistria? Sa ridice mana cine crede ca acest teritoriu separatist va reveni, in urmatorii 20-25 de ani, sub con
