Corecţia de peste 60% înregistrată de indicele BET-FI de la începutul anului ar putea reprezenta maximul scăderilor pe acest segment Cine ar fi investit, în ianuarie, 100 de milioane de
Corecţia de peste 60% înregistrată de indicele BET-FI de la începutul anului ar putea reprezenta maximul scăderilor pe acest segment
Cine ar fi investit, în ianuarie, 100 de milioane de lei în acţiuni SIF ar fi rămas acum cu doar 40 de milioane de lei. De la începutul lui 2008 au fost anulaţi trei ani de creşteri.
Scăderea acţiunilor din segmentul Societăţilor de Investiţii Financiare resimţită de la începutul acestui an a depăşit şi cele mai pesimiste aşteptări din piaţă. Este posibil, însă, ca indicele BET-FI să fi atins maximul deprecierilor, consideră analiştii.
"Deşi pe piaţa noastră totul este posibil, îmi este foarte greu să cred că bursa ar mai putea scădea, ţinând cont de nivelul foarte scăzut al preţurilor, dar şi de rezultatele bune raportate de majoritatea emitenţilor. Şansele ca piaţa să mai scadă sunt de aproximativ 10% în acest moment", apreciază Adrian Simionescu, preşedintele Vienna Investment Trust.
Rezultatele au accentuat pierderile
La rândul său, Marcel Murgoci, director de tranzacţionare în cadrul Estinvest Focşani, este de părere că indicele BET-FI a atins un maxim al corecţiilor. "Deprecierile au depăşit şi cele mai pesimiste aşteptări. O scădere de peste 65% faţă de sfârşitul anului trecut ar echivala cu un adevărat dezastru", atrage atenţia Murgoci.
Vedetele bursei de la Bucureşti, cele mai active acţiuni în portofoliile investitorilor, au fost afectate şi de rezultatele financiare semestriale. "Se pare că rezultatele financiare, mai puţin favorabile pentru trei dintre ele, au fost anticipate pe bursă, iar după raportarea lor scăderile s-au accentuat", spune Marcel Murgoci.
SIF Moldova şi SIF Muntenia au