Attila BARTIS Plimbarea Traducere din limba maghiară de Marius Tabacu, Editura Polirom, Iaşi, 2008, 248 p. Despre Attila Bartis nu prea poţi vorbi ca despre un „tînăr scriitor“ – sintagmă pe care o folosim atît de des atunci cînd discutăm (concesiv) despre ultimele promoţii ale prozei româneşti. La 40 de ani, vîrstă la care, la noi, un prozator e socotit „tînăr“ şi dă speranţe prin cele două volume/volumaşe publicate (cînd nu, printr-o singură carte...), Attila Bartis e de mult un autor consacrat în spaţiul european. Nu doar graţie consecvenţei, graţie unei prezenţe editoriale constante (în zece ani a publicat trei romane şi un volum de povestiri), ci, în primul rînd, graţie forţei pe care scrisul său o evidenţiază încă de la cea dintîi carte. Attila Bartis s-a afirmat de la bun început ca un prozator matur; Plimbarea, romanul său de debut, nu este în nici un caz romanul unui debutant – e o împlinire, nu o simplă promisiune ce necesită o evaluare indulgentă şi, implicit, consideraţii încurajatoare. Fapt cu atît mai remarcabil cu cît Attila Bartis şi-a început Plimbarea la vîrsta de 18 ani (la doi ani după ce, împreună cu familia, părăseşte oraşul natal, Tîrgu-Mureş, stabilindu-se în Ungaria). Scrisul său nu este însă doar explozie, manifestare spontană a talentului, ci şi, în chip fundamental, efort de elaborare acribioasă. Plimbarea a fost scrisă, după mărturisirile autorului, de-a lungul a şase ani, din 1986 pînă în 1992 (şi publicată abia în 1995). Simplitatea şi claritatea aproape clasice ale discursului sînt efectul unui insistent travaliu: textul e scris mai întîi impetuos, nervos, ca o desfăşurare de fluviu, uneori fără semne de punctuaţie, pentru ca ulterior autorul să revină – cu minuţie de bijutier – asupra frazelor, stăvilindu-le impetuozitatea, tăindu-le cu stricteţe în propoziţii scurte, precis şi glacial formulate, fără artificii, fără arboresce