Săptămîna viitoare începe la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga (CIJ) o etapă crucială a procesului dintre România şi Ucraina: pledoariile orale. După patru ani în care cele două ţări şi-au argumentat în scris punctele de vedere, şi-au dat replici, au redactat memorii şi contra-memorii, acum cele două echipe se vor înfrunta timp de trei săptămîni în faţa celor 15 judecători internaţionali ai Curţii. Despre procesul cu Ucraina circulă multe informaţii care au dat naştere la diferite confuzii. Procesul nu are nici o legătură cu canalul Bîstroe pe care ucrainenii îl sapă (sau nu!) pe unul dintre canalele Dunării şi nu se referă decît indirect la Insula Şerpilor.

Procesul are ca miză, după cum se spune în limbaj juridico-diplomatic, delimitarea platoului contintental şi a zonelor economice exclusive. Altfel spus, e vorba de împărţirea fundului mării (şi a apei de deasupra) între România şi Ucraina.

Legătura cu Insula Şerpilor este aşadar una indirectă. România nu o revendică. Insula Şerpilor aparţine Ucrainei, după ce a fost oferită URSS de fostul prim-ministru Petru Groza în 1948. Bucureştiul nu o cere înapoi, ci îi contestă calitatea de insulă. Calculul e următorul: în cazul în care Curtea de Justiţie decide că e vorba de o insulă, ea ar putea fi inclusă, deşi nu e obligatoriu, în complicatul calcul de latitudini şi longitudini care vor determina platoul continental. Dacă e considerată doar o stîncă ce nu poate susţine viaţa umană şi activităţi economice, Insula Şerpilor poate să nu mai fie un punct de reper, ceea ce ar însemna că partea din platoul continental ce revine României ar fi mai mare.

Problema este deci aici. România spune că Insula Şerpilor este o stîncă, fără apă şi fără activitate economică. Singurul interes al acestei bucăţi de pămînt ar fi unul legendar-istoric: aici s-ar afla mormintele lui Ahile şi Patrocle, corpurile