După evenimentele care au zguduit Caucazul la începutul lui august, probabil că cea mai importantă concluzie care se impune este că sistemul OSCE de menţinere a păcii a devenit inutil. Trupele ruseşti, zise "de menţinere a păcii", aflate în Osetia şi în Abhazia erau, de fapt, gata să declanşeze un război în toată regula. Ele nu păzeau o pace, ci pregăteau un război. Iar OSCE, deşi are sute de observatori în zonă şi deplină legitimitate în oprirea "dezgheţării" conflictelor îngheţate, nu a putut nimic. Mai mult, nici nu a zis nimic. Vreme de atîţia ani, a tăcut. Informaţiile din teren indicau clar că trupele ruseşti din regiune numai trupe de menţinere a păcii nu sînt, iar observatorii militari de pe teren raportau tot timpul că ruşii provoacă. O discuţie serioasă pe acest subiect nu a putut avea loc niciodată în cadrul OSCE dintr-un motiv simplu: Rusia e parte a organizaţiei care decide cu unanimitate. În opinia mea, războiul din Georgia ne arată că cei care sperau că Europa se va bucura de un sistem de securitate "cooperativ", cu Rusia parte integrantă, ar trebui să se deştepte din visul lor frumos. Rusia nu poate furniza securitate, ci, dimpotrivă, numai insecuritate. Ideea că securitatea e un joc de sumă nulă, în care Rusia e sigură numai dacă ţările din jur sînt nesigure, domină gîndirea geo-politică de la Kremlin, de secole. Prin urmare, Europa nu poate avea decît un singur sistem de securitate, cel bazat pe echilibrul puterilor, iar echilibrarea puterii ruse nu se poate realiza decît prin întărirea pînă la integrare a relaţiei transatlantice. Nu ne întoarcem la războiul rece, căci elementul ideologic a dispărut din confruntare, iar UE şi NATO au ajuns la Marea Neagră. Dar echilibrul puterilor, idee cu origini antice, mi se pare că rămîne perfect validă în condiţiile în care Rusia nu a ieşit, ca gîndire geo-politică, din secolul al XIX-lea. O putere clasică