Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antony Da Silva: “Jucăm pentru Andone”

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 28 august 2008 ·

Tony vrea să cîştige cu Iaşiul pentru antrenorul său, care a pierdut încrederea fanilor

Antony Da Silva

- Tony, cum îţi explici startul slab din campionat?

- În fotbal, ca şi în viaţă, ai pe­rioa­de faste şi mai puţin faste. Din pă­cate noi nu traversăm perioada cea mai bună. Trebuie să strîngem rîn­durile. Recunoaştem că am intrat într-o criză, dar avem datoria să schim­băm această situaţie.

- Ce a condus la această si­tua­ţie? Sînteţi la 5 puncte în spatele li­derului.

- Ne lipseşte o victorie care să ne dea încredere. Încredere şi timp. Par­­că după ce cîştigi nici nu simţi obo­­seala. Cred că problemele noas­­tre au fost cauzate de eşecul din Giu­leşti. Acea înfrîngere a avut un impact negativ, mai ales că a ve­nit după un meci foarte bun al nos­tru. Sigur, s-au pierdut puncte, însă cam­pionatul e lung. Noi am cîştigat în sezonul trecut în ultima etapă.

“SÎNTEM LA FEL DE UNIŢI”

- Cît de important e meciul cu Poli Iaşi?

- Extrem de important, fiindcă ur­mează o pauză de 13 zile în care pu­tem munci foarte mult pentru a ne îmbunătăţi jocul. În plus, ur­mea­ză şi Liga Campionilor şi, cu si­gu­ran­ţă, motivaţia noastră va fi alta.

- Cei de la CFR spun că atu-ul vos­tru e coeziunea vestiarului. Cît de mult a fost periclitată această sta­re de spirit după eşecul de la Vas­lui?

- Vă jur şi vă spun din suflet că sîn­tem la fel de uniţi, o adevărată fa­milie. Din păcate nu reuşim să de­mons­trăm această forţă a ves­tia­ru­lui şi în teren. Sîntem marcaţi după ul­timele două jocuri, în care am evo­luat prost.

“VASLUIUL MAI BUN”

- Veţi juca şi pentru Andone? Antrenorul vostru e criticat de suporteri.

- În primul rînd vom juca pentru noi, pentru orgoliul nostru. Trebuie să jucăm din respect pentru bla­zo­nul clubului. Mai mult, tot vestiarul îşi doreşte o victorie

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 48 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°