Deşi a cucerit doar două medalii la Jocurile Olimpice de la Beijing, România este pe locul trei în clasamentul pe medalii a acestei discipline olimpice. De altfel, cu excepţia Chinei şi a Statelor Unite, niciun stat al lumii nu a reuşit să cucerească mai mult de două medalii olimpice la Beijing. Sursa: Reuters
Magic China
Acum patru ani, la Jocurile Olimpice de la Atena, gimnaştii chinezi cucereau doar patru medalii, una de aur şi trei de bronz. La Beijing, după ani de muncă şi antrenamente interminabile, gimnastica a adus Chinei 14 medalii (9 de aur, 1 de argint şi 4 de bronz).
Alături de tenisul de masă şi săriturile în apă, gimnastica a fost disciplina unde China nu numai că a impresionat, ci a lăsat întreaga suflare sportivă cu gura căscată.
Dintre cele 14 medalii de aur puse în joc, gimnaştii şi gimnastele chineze au cucerit nouă. Mai mult, singurele probe la care reprezentanţii gazdelor nu au cucerit niciuna dintre cele trei medalii sunt săriturile masculin şi solul feminin.
Numai SUA au ţinut pasul cu gazdele
Statele Unite nu au luat decât două medalii la masculin, dar au adunat nu mai puţin de opt la feminin. Anastasia Liukin şi Shawn Johnson au fost vedetele lotului de gimnastică american, pe lângă medalia cu echipa, cele două cucerind alte şapte medalii pentru Statele Unite.
Liukin, sportivă născută în Rusia, a luat argint cu echipa, aur la individual compus, argint la paralele şi bârnă şi bronz la sol. Johnson a luat argint cu echipa, la sol, individual compus şi aur la bârnă.
La masculin, echipa Statelor Unite s-a clasat pe locul trei, după China şi Japonia.
A doua medalie pentru gimnastica masculină americană la Beijing a adus-o Jonathan Horton, la bară fixă.
Game over pentru "mama Rusia"
Renumitul lot de gimnastică femi