Cainat de colegii de partid pentru mazilirea brutala din fruntea MApN, presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu, a avut, in anul 2007, un venit salarial de 530.000 de lei (5,3 miliarde de lei vechi), potrivit ultimei declaratii de avere. La un curs mediu de 3,337 lei pentru un euro, calculat de Banca Nationala pentru 2007, rezulta ca seful AVAS a incasat putin peste 158.000 de euro, adica a primit, in fiecare luna, in medie, 13.200 de euro de la stat.
De mentionat ca seful AVAS castiga de opt ori si jumatate mai mult decat seful sau direct, premierul Calin Popescu Tariceanu, care l-a numit in aceasta pozitie dupa ce fusese lasat pe drumuri de Traian Basescu. Seful Guvernului a avut un venit salarial de numai 62.000 de lei. Diferenta se explica si prin veniturile extrasalariale pe care le are Atanasiu. In declaratia de avere, Atanasiu a specificat ca a obtinut aceste venituri din trei surse, insa fara a detalia: presedinte al AVAS, membru in comitetul interministerial de Finantari, Garantii si Asigurari la Eximbank (banca de stat) si vicepresedinte al Comisiei de coordonare a privatizarii Electrica Muntenia Sud.
Interesant este faptul ca venitul salarial al lui Atanasiu a crescut, in 2007, de aproape patru ori si jumatate fata de anul 2006, an in care liberalul a parasit sefia Ministerului Apararii si a fost numit presedinte la AVAS. In 2006, Atanasiu a castigat doar 118.400 de lei si, spre deosebire de declaratia aferenta anului trecut, si-a trecut defalcat castigurile. Astfel, din functia de ministru, Atanasiu a primit circa 41.000 de lei, din cea de presedinte al AVAS aproximativ 56.000 de lei, iar din cea de membru in comitetul de la Eximbank aproape 21.000 de lei.
Integral in Cotidianul. Cainat de colegii de partid pentru mazilirea brutala din fruntea MApN, presedintele Autoritatii