O vedetă prea mare pentru un fotbal atât de mic. Cam asta ar fi impresia pe care o are Andrei Ionescu despre el şi despre profesia pe care o practică.

Ridicat în slăvi cu orice ocazie încă de pe vremea lui Dinel Staicu, Ionescu a fost febleţea lui Mititelu mult timp. Asta până când acesta a întors spatele creatorului său, patronul actual fiind nevoit să pună piciorul în prag şi să-l tragă pe tuşă pe răzvrătitul din echipă, în speranţa că acesta îşi va revizui comportamentul şi pretenţiile exagerate.

Dragoste cu sila nu se face, iar marea speranţă a Băniei a ajuns să-şi treacă numele pe lista neagră a trădătorilor din istoria Universităţii, alegând zilele acestea să plece la rivala Steaua.

Ştiinţa a primit o nouă lovitură, această nouă trădare consfinţind practic ideea că orice jucător, indiferent că vine din pepiniera proprie sau nu, poate să-şi renege când vrea el echipa la care jucase până atunci.

Catalogat drept noul Ilie Balaci şi susţinut de fani atunci când a fost accidentat grav sau când antrenorul îl ţinea pe bancă, Ionescu a declarat la plecarea din Bănie că nu-i pasă dacă o să fie numit un trădător şi că Steaua este cea mai mare echipă la care poate visa un jucător din ţară.

La fel ca atunci când a refuzat contractul propus de Mititelu şi îşi dorea să plece în Olanda, „Micul Star“ este răspunzător şi pentru ceea ce declară şi nu mică mi-ar fi mirarea dacă şi el ar fi tratat de fani precum alţi fugari de dinaintea sa.

Era necesară sau nu vânzarea sa? Unii ar spune că da şi şi-ar motiva decizia prin faptul că jucătorul, de la momentul de glorie din meciul cu CFR Cluj de acum trei ani, este într-o cădere continuă şi că banii luaţi pe el ar fi măcar o parte pe care clubul a investit-o de-a lungul vremii în jucător.

Eu însă nu cred că vânzarea lui Ionescu a fost un lucru bun, deoarece trebuia mers cu exemplul până la capăt, pen