Distins anul trecut la Venetia cu trei premii mai mici, „Non pensarci”/”Nu ne lua in seama” e o drama de familie tratata in cheie vag comica. Nu prea razi, insa, ci intrevezi directia pe care ar fi vrut cineastul Gianni Zanassi sa mearga. Un film independent, evadat din clisee, in care personajele se intampla sa faca si lucruri trasnite inainte de a realiza legaturile care le unesc. Numai ca cineastul opereaza tot cu niste clisee, iar rezultatul e un film care te lasa indiferent.

Eroii nu prea ne devin simpatici pe masura ce ii cunoastem mai bine. Nici Stefano (corect interpretat de Valerio Mastandrea), chitarist punk din Roma care esueaza in tot ce isi propune, se intoarce in orasul natal pentru a gasi o cale de a-si rezolva problemele, nici parintii si fratii lui care cocheteaza ba cu afacerile pernicioase, ba cu golful, delfinii sau sedintele de dezvoltare personala.

Principala problema a filmului este scenariul care nu reuseste sa ofere mai multe povesti credibile si interesante care sa se intersecteze fericit. Pe urma, dorinta autorului de a avea muzica in aproape toate secventele tradeaza si lipsa simtului regizoral, si dorinta – poate inconstienta – de a umple golurile filmului.

In filmele frantuzoaicei Agnès Jaoui, de pilda, muzica de opera suprapusa peste imagini ale vietii de zi cu zi da o combinatie fericita, pentru ca regizoarea stie unde si cata muzica sa foloseasca, evitand poezia stramba a cotidianului si un aer de pretiozitate ieftina. Dar cand lipesti opera ori de cate ori ai ocazia, se duce tot efectul. Basca, nu e numai opera in film.

Unele melodii – pop – sunt reluate de mai multe ori la mica distanta, reducand tot mai mult creditul pe care filmul il are la tine.

Astfel ca, pana la urma, nu te mai intereseaza daca afacerea familiala cu cirese va fi salvata sau nu de la faliment, daca frat