Publicaţiile care fac recomandări de baruri, restaurante şi cinematografe se luptă pentru exclusivitate pe evenimentele şi pe locaţiile cele mai atractive "Zile şi nopţi", "24 FUN" şi
Publicaţiile care fac recomandări de baruri, restaurante şi cinematografe se luptă pentru exclusivitate pe evenimentele şi pe locaţiile cele mai atractive
"Zile şi nopţi", "24 FUN" şi "Şapte Seri" distribuie până la 300.000 de exemplare, apar în marile oraşe şi se luptă cu reţeaua internaţională "TimeOut".
Pe lângă cele trei titluri, în oraşele importante sunt editate publicaţii locale care reprezintă un concurent important. "Zile şi nopţi", "24 FUN" şi "Şapte Seri" sunt gratuite, singurul titlu care are preţ de copertă este "TimeOut". Conţinutul lor se bazează pe informaţii despre locurile în care se distribuie: cinematografe, teatre, baruri şi restaurante.
"Barurile sunt la ora actuală locurile cu cea mai mare distribuţie în primul rând datorită specificului manifestat de public, care este activ. La această categorie aş adăuga cu siguranţă cinematografele şi teatrele, zone cu o audienţă deosebit de mare", a declarat Mircea Criveanu, directorul executiv al revistei "Şapte Seri".
Ghidurile au reuşit să atragă semnături cunoscute din muzică, literatură sau media cum ar fi: Mircea Cărtărescu, Mihai Morar, Florin Grozea, Mircea Toma şi Dan Chişu. Produse precum băuturile alcoolice (bere, vinuri, spirtoase), cafea, ţigări, telecomunicaţii, băuturi carbogazoase, supermarketuri şi chiar automobile şi bănci au ales să se promoveze şi în aceste reviste.
Primii în baruri şi în restaurante
"Şapte Seri" este prima publicaţie de acest tip de pe piaţă şi a fost lansată în urmă cu zece ani. "Prezentăm evenimentele de interes pentru public chiar dacă nu suntem parteneri sau nu este cumpărată vreo machetă (publicitate - n.red.).
Credem în nevoia de