Mircea Cărtărescu: „Aştept de la noile alegeri parlamentare un singur lucru: simplificarea jocului politic prin reducerea numărului de partide parlamentare“.
În trei luni vom avea alegeri parlamentare. Data nu este bine aleasă, căci în perioada respectivă va fi o succesiune de zile libere foarte tentantă pentru adepţii, tot mai mulţi, ai weekendurilor la munte sau la ţară.
Absenteismul nostru la urne, proverbial în ultimii ani, va căpăta pe 30 noiembrie proporţii de masă. În ţările avansate economic şi ca nivel de civilizaţie, indiferentismul politic are cu totul alte rădăcini, ca să zic aşa este unul aprobativ: când îţi merge bine, când sistemul te duce lin din leagăn până-n mormânt, n-ai de ce să te agiţi prea tare. Faptul că nu te duci la vot arată că viaţa-ţi lasă timp pentru ceea ce-ţi doreşti cu adevărat de la ea, aşa că poţi evita această treabă murdară care e politica. Pasionat de politică devii doar când îţi merge rău, când vrei altceva, când crezi că minuscula putere a votului tău este totuşi importantă şi, asemenea bătăii aripii de fluture care provoacă un uragan la mii de kilometri distanţă, ea poate, realmente, aduce schimbarea. Doar când crezi în schimbare te duci la vot. Când nu vrei schimbarea sau când n-o crezi posibilă, tendinţa e să stai acasă. Moleşit în primul caz, resemnat în al doilea.
Absenteismul românesc la vot atinge proporţiile celui elveţian, dar e de semn opus. Nu merg la vot pentru că experienţa mi-a dovedit că jocu-i trucat, că n-am în cine să cred, de partea cui să fiu. Că votul meu nu contează. Că ticăloşii şi oportuniştii sunt infiltraţi în toate partidele şi ies ca păduchii în frunte. Nu prin îndemnul tradiţional: „Mergeţi la vot, cetăţeni!“ vom reuşi să aducem oamenii la urne pentru ca votul să fie cu adevărat reprezentativ, ci prin furnizarea de candidaţi credibili, de alternative politice via