Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mafia, pe ultimul drum

Publicat in Adevarul, vineri 29 august 2008 ·

Nimeni nu a făcut atât de mult pentru impunerea legii aşa cum a făcut-o Caiac Miile de oameni de bine care s-au strâns la Craiova să-şi arate respectul şi compasiunea la înmormântarea

Nimeni nu a făcut atât de mult pentru impunerea legii aşa cum a făcut-o Caiac

Miile de oameni de bine care s-au strâns la Craiova să-şi arate respectul şi compasiunea la înmormântarea lui Caiac nu au bănuit că asistă la ultima zi din viaţa mafiei din România.

Neaşteptatul şi totodată cumplitul deces al venerabilei organizaţii a fost anunţat de ministrul Cristian David. "Nu cred că mai putem tolera prezenţa acestor grupări infracţionale. Începând de azi, vor intra în atenţia şi în vizorul Poliţiei pentru activitate de destructurare şi desfiinţare", a spus David.

Iată că sacrificiul lui Caiac nu a fost în zadar. Fostul cap al "Frăţiei" s-a pus în ultima clipă în slujba comunităţii. De ieri, a început activitatea "de destructurare şi desfiinţare" a grupărilor infracţionale. Odată cu împuşcarea lui Caiac, a sunat şi ceasul pentru mafioţi.

Nimeni nu a făcut atât de mult pentru impunerea legii aşa cum, iată, a făcut-o Caiac, e adevărat, plătind cu sec la o partidă de poker. Dar ce mai contează împrejurările, când scopul atins este atât de nobil! Poate că ar merita şi o decoraţie pentru că a reuşit să mobilizeze autorităţile în slujba dreptăţii şi a adevărului.

Şefii Poliţiei nu au dat detalii privind metodele pe care le vor folosi în operaţiunea "destructurează şi desfiinţează!". Dar, văzându-i pe cei care au ocupat străzile Craiovei, te gândeşti că săracii oameni sunt deja pândiţi de numeroase pericole.

De pildă, în mod sigur se încadrează în grupa de risc ridicat de diabet. Bieţii de ei n-au parte, cu siguranţă, de o alimentaţie sănătoasă, ceea ce creşte şi incidenţa afecţiunilor cardiovasculare, mai ales în condiţiile de stres î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump l-a numit pe Viktor Orban un lider fantastic: „Mulţi nu sunt de acord cu mine, dar eu sunt singurul care contează”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul ungar Viktor Orban este un lider fantastic, a declarat luni preşedintele american Donald Trump, la conferinţa de pace privind Fâşia Gaza, desfăşurată în staţiunea egipteană Sharm El-Sheikh,

The Cure și twenty one pilots sunt headliners la Electric Castle 2026

HotNews acum 52 minute
Electric Castle anunță artiștii ce sunt cap de afiș pentru vara 2026: twenty one pilots și The Cure sunt confirmați pentru ediția ce va avea loc între 16 și 19 iulie, la Bonțida. Abonamentele sunt disponibile pe electriccastle.ro, la un preț special

Unde va fi întrerupt curentul electric, marți 14 octombrie 2025? Zonele afectate din județul Constanța

Ziua Constanta acum 13 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților.„Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Nicușor Dan: Fenomenul corupției trebuie atacat frontal. Care este noua Strategie de Apărare a Țării

Mediafax acum o ora
Președintele a anunțat că noua Strategie Națională de Apărare a Țării va include două direcții majore de acțiune: combaterea războiului hibrid dus de Rusia și atacarea frontală a fenomenului corupției, cu implicarea Serviciului Român de Informații.

Reţeta perfectă pentru facturi mai mari. INS: Producţia internă de energie a scăzut cu 3,3% în primele 8 luni din 2025. Importurile au crescut cu 13,5%

Ziarul Financiar acum 43 minute
Producţia internă de energie a scăzut cu 3,3% în primele 8 luni, comparativ cu perioada similară din 2024, iar importurile au crescut cu 13,5%, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică. În perioada 1 ianuarie-31 august resur

Numerele private ale prim-ministrului australian şi ale lui Donald Trump Jr. au fost publicate pe un site web american / Nu se știe deocamdată cum au fost obținute informațiile

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Numerele de telefon private ale mai multor personalităţi, printre care prim-ministrul australian şi Donald Trump Jr., au fost publicate pe un site web american, transmite canalul de știri BBC, citat

Donald Trump a confirmat vizita lui Volodimir Zelenski la Casa Albă

Adevarul acum o ora
Donald Trump a confirmat, luni, că îl va primi pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, la sfârşitul acestei săptămâni, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei și al negocierilor privind sprijinul milit

Șoferul de 20 de ani care a accidentat mortal o femeie pe Șoseaua Berceni și l-a rănit grav pe copilul acesteia, reținut

Ziua Constanta acum o ora
Șoferul în vârstă de 20 de ani care a accidentat mortal luni o femeie pe Șos. Berceni din Sectorul 4 și l-a rănit grav pe copilul acesteia, de aproximativ doi ani, a fost reținut, potrivit Agerpres. ''În urma probatoriului administrat de către poliț

Nicuşor Dan: Sunt două schimbări majore în documentul privind Strategia de apărare a ţării. Una se referă la războiul hibrid, iar cealaltă priveşte atacarea frontală a corupţiei / Cum vede preşedintele implicarea SRI

News.ro acum 13 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, referindu-se la stadiul aprobării unui document privind strategia naţională de apărare a ţării, că proiectul poate fi adoptat până pe 26 noiembrie, când se împlinesc şase luni de la investirea sa în funcţie. El a

Agenţi ruşi arestaţi în Odesa şi Lviv pentru operaţiuni de sabotaj / Doi localnici au fost înşelaţi de ruşi care se dădeau drept ofiţeri ucraineni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU) şi Poliţia Naţională au reţinut opt agenţi ruşi implicaţi în operaţiuni de sabotaj în sudul Ucrainei, precum şi două persoane din vestul Ucrainei pe care ser

Vremea

București
acum

13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/13°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/13°
mie.

7°/12°
joi

8°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

12°
mar.

9°/13°
mie.

12°/15°
joi

12°/13°
vin.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

6°/14°
mie.

6°/13°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

12°
mar.

9°/16°
mie.

7°/14°
joi

9°/17°
vin.

9°/15°