Jurnalul acestui copil (chiar daca elev in clasa a III-a liceala, inca este un copil la cei 14 ani ai sai) imbina candoarea, naivitatea, propria intelegere a lucrurilor cu educatia, informatiile, dar si cu principiile in care a fost educat. Teodor Ienibac
Familia Ienibace din Focsani pare - din cele consemnate de fiul Teodor - una dintre familiile instarite (are vie la Odobesti) ale urbei. Copilul ia lectii de vioara, i se cumpara bicicleta, invata acasa cadril si vals. Cu toate acestea - sau poate tocmai de aceea -, cel mic este constient de valoarea banilor, intelege ca educatia lui inseamna eforturi pentru parinti, motiv pentru care nu inceteaza a le arata recunostinta in scris. Stie foarte bine ca este dependent de resursele familiei, iar educatia asta bazata pe respectul banilor il face sa sesizeze apucaturile nu tocmai ortodoxe ale "Dlui Director care a cerut cate 10 bani de la fiecare elev pentru a se cumpara stegulete de 10 Maiu. In timp de criza noua ne arde de stegulete. Nu-i asa?" noteaza acid copilul.
Asadar, cumpatarea, respectul pentru bani (care inseamna respectul pentru munca) erau componente ale educatiei unui tanar la 1906. El stie ca, pentru tot ceea ce primeste, trebuie sa si dea, adica sa invete spre a-si multumi parintii. Cand nu se sileste, cand ia note mici, gandul lui se indreapta numai catre parintii care se straduiesc ca lui sa nu ii lipseasca nimic. Se invinovateste adesea: "Eu nu am vointa asupra mea. Tata se cazneste sa faca ceva din mine si nu poate. De mii de ori imi spune sa exersez la vioara si eu nu pot sa ii indeplinesc nici atat de mica placere." Sau "Azi din nou am fost la vie impreuna cu Tata. De multe ori se iveste in fiinta mea un fel de indemn, de impulsiune care ma face sa iubesc pe iubitii mei parinti la nebunie. Mi se rupe inima de durere cand vad vre'odata pe tata sau pe mama dojenindu-ma. Acum
