Ce se întâmplă cu Delta Dunării? A rămas doar o amintire frumoasă? Continuă să existe, uriaşă şi fremătătoare, chinuindu-i pe cei care o locuiesc şi fermecându-i pe cei care o vizitează?

Cândva mitologizată de propaganda comunistă, Delta Dunării a intrat după 1989 în maşinăria de destructurat prestigii a presei din această perioadă. Imaginea ei paradisiacă a fost înlocuită cu una infernală. Ambele mistificări au făcut ca pământul de la vărsarea Dunării în mare să nu se mai afle cu adevărat în raza conştiinţei publice. Fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, încearcă de mai mult timp să atragă atenţia societăţii româneşti asupra acestei zone de mare valoare (ştiinţifică, economică, turistică, etnografică, simbolică etc.) cu care nici nu ştii cum să te porţi: dacă o frecventezi prea des o distrugi, dacă interzici accesul în perimetrul ei o condamni la inutilitate.

Una dintre iniţiativele sale recente a constat în convocarea unui grup de intelectuali, cei mai mulţi de formaţie umanistă, la o discuţie despre Deltă în Deltă. Întâlnirea, organizată (impecabil) de Forumul Academic Român, a avut loc în perioada 22-24 august 2008, iar printre participanţi s-au numărat Zoe Petre, Maia Simionescu, Eugen Simion, Augustin Buzura, Răzvan Cernat, Mircea Diaconu, Dan Petre, Angela Martin, Manuela Cernat, Doina Uricariu, Diana Lupescu, Ion Barbu, Rodica Cazacu, Domniţa Ştefănescu şi, bineînţeles, eu, Alex Ştefănescu, care dacă n-aş fi fost de faţă, n-aş fi putut povesti acum ce s-a întâmplat. Foarte mult a contat şi sprijinul acordat cu largheţe de prefectul judeţului, Lucian Simion.

A fost o întâlnire de neuitat. Instalaţi în Hotelul Mon Jardin din Mahmudia (hotel nou, de un desăvârşit bun-gust, construit şi administrat de un talentat om de afaceri din partea locului, Ion Luchian), am plecat cu toţii, cu mai multe ambarcaţii mici cu mot