Valul lui Dennis Gansel ridică de la început o problemă în aparenţă exterioară filmului, dar care la o privire mai atentă se dovedeşte fundamentală. Regizorul şi-a documentat filmul luînd ca reper un fapt real, un experiment iniţiat de profesorul de istorie Ron Jones în 1967 la Colegiul Cubberley din Palo Alto, California, în Statele Unite, experiment care nu a avut deznodămîntul tragic din film. La fel procedează şi Gus van Sant cînd în Elefantul transferă masacrul de la Liceul Columbine din 20 aprilie 1999, cînd doi elevi şi-au executat nu mai puţin de 12 colegi şi un profesor şi apoi s-au sinucis - în baza căruia Michael Moore realizează un documentar spumos, alarmist, destul de bine orientat politic, Bowling for Columbine (Cîntec pentru un masacru, 2002) - în cu totul alt spaţiu de joc. Întîmplător sau nu, regizorii filmelor menţionate, minus Michael Moore, mută evenimentele din spaţiul lor "natural", le delocalizează. Diferenţele devin vizibile cînd facem paralela între cele două pelicule, Gus Van Sant scoate fenomenul Columbine din context pentru a focaliza dimensiunea inefabilă, misterioasă a comportamentului adolescentin fără a-l culpabiliza, fără a-l circumscrie unei etici, rămînînd relativ neutru în spatele camerei, lăsînd evenimentele să se desfăşoare, chiar dacă sensul lor ne scapă de la un moment dat încolo. În filmul lui Dennis Gansel delocalizarea se face în schimbul unei naturalizări, a plasării într-un context propice poveştii, atît de potrivit că sare în ochi. Unde altundeva ar fi fost mai bine să prezinţi un experiment despre îndoctrinare decît în Germania cu trecutul ei nazist. Mutaţia nu rămîne fără urmări, lecţia despre autocraţie a îndrăzneţului profesor de sport, Rainer Wegner (Jürgen Vogel), specializat teoretic, culmea ironiei, în anarhism, se asimilează mult mai bine şi se transformă nu neapărat într-un masacru, dar într-un val de violenţă