Surprinzător răsfăţul Oltiţei Cântec în primele pagini ale prefeţei, care însoţeşte volumul Antologia dramatIS ! La întrebări aproape naturale, ţinând de felul în care a luat naştere formatul teatral înmatriculat sub acest nume sau de felul în care a fost alcătuită baza de selecţie a autorilor, ea dă replici cumva dezacordate, în raport cu propriile intenţii. Întâi, după modelul tuturor ideilor de succes, şi aceasta pare a fi venit, neanunţată şi nechemată, de la sine. Apoi însă, un asemenea lucru banal nu trebuie niciodată recunoscut public, din motive de orgoliu artistic: "Nu fusesem prea inspirată cu răspunsul meu ! Post factum, deci prea târziu, mă gândeam cum aş fi putut să-i prezint complicatul proces de elaborare: nopţi nedormite, zile de frământări, sinapse ramificate puse la treabă, variante circulându-mi cu viteză prin minte...Dar asta ar fi însemnat să exagerez."

Personal, cred că abia acest du-te-vino infinit explicativ reprezintă o exagerare. Atâta vreme cât unii dintre cei mai interesanţi prozatori ai momentului sunt ieşeni şi cât ei se dovedesc preocupaţi în mod activ de teatru, nu văd de ce am continua să vorbim repetitiv despre idee, în loc să apreciem, din capul locului, curajul. Prezenţa laolaltă a celor trei - Dan Lungu, Cătălin Mihuleac şi Lucian Dan Teodorovici - nu are de ce să mire pe cineva, decât, eventual, odată ce li se adaugă noul statut, de dramaturgi. Cel mult lipsa din echipă a lui Florin Lăzărescu poate nedumeri o vreme, în ciuda faptului că, aproape şcolăreşte, acesta a beneficiat de o învoire întemeiată.

Trecând acum la volumul propriu-zis, să notăm că, sub raport scenic, el nu e decât anexa spectacolelor-lectură, desfăşurate în noiembrie 2006, la Teatrul Luceafărul din Iaşi. Pentru prima dată, textele celor trei au avut parte de o reprezentare, în sensul real al cuvântului. Ceea ce e, fără doar şi poate, o reuşit