Arta romanului(Editura Humanitas) • Eu şi Dali(Editura Polirom.) • Fenomene aerospaţiale…(Pro Editură.) • Îngerul negru(Editura Rao) Arta romanului
Editura Humanitas. În şapte texte relativ independente, Kundera îşi expune concepţia personală despre romanul european. Unul dintre texte îi este consacrat lui Broch, altul lui Kafka, iar de la primul la ultimul rînd eseul este înţesat de referinţe constante la autorii care constituie stîlpii istoriei personale a romanului: Rabelais, Cervantes, Sterne, Diderot, Flaubert, Tolstoi, Musil, Gombrowicz.
Eu şi Dali
Editura Polirom. Romanul autobiografic prezintă experienţele savuroase ale autorului în domeniul artei. Stan Lauryssens devine peste noapte dealer de artă la o prestigioasă companie internaţională, unde se ocupă în exclusivitate de vînzarea operelor lui Dali. Acuzat de fraudă şi urmărit de Interpol, Stan se retrage în orăşelul catalan Cadaques, unde întîlneşte numeroase persoane din cercul intim al lui Dali şi descoperă că în spatele artistului bătrîn şi secătuit de idei se ascunde un grup secret de pictori ce întreţine această maşinărie de făcut bani şi inundă piaţa artei cu falsuri.
Fenomene aerospaţiale…
Pro Editură. De mai multe decenii, mii de martori în Franţa, zeci de mii în întreaga lume au observat evenimente insolite asupra cărora îşi pun întrebări şi aşteaptă, în mod justificat, din partea comunităţii ştiinţifice, o analiză aprofundată şi o încercare de explicaţie. Această carte îşi doreşte să abordeze, fără nici o idee preconcepută, un subiect care a făcut în deceniile trecute obiectul reacţiilor pasionale şi iraţionale, într-o atmosferă uimitoare de dezinformare: cel al fenomenelor aerospaţiale neidentificate.
Îngerul negru
Editura Rao. O tînără femeie dispare de pe străzile din New York. Răpitorii sînt convinşi că nimeni nu o va căuta. Dar se înşală amar