M-am simtit onorat sa stau de vorba ieri, la un pahar de apa minerala, cu Norbert Trandafir, singurul reprezentant al judetului Mures la Jocurile Olimpice din China, care s-au încheiat duminica trecuta. Înotatorul, legitimat la Clubul Sportiv Scolar din Târgu-Mures mi-a acordat un interviu despre participarea sa la cel mai important eveniment sportiv al planetei, în care am discutat despre aventura asiatica, planuri de viitor si inevitabil despre sacrificiile vietii de sportiv.

Am fost socat sa aflu ca Norbert nu si-a mai primit din vara anului 2007 drepturile financiare din partea clubului de care apartine, caruia i-a adus în acest interval de timp cinci medalii, dintre care patru din cel mai stralucitor metal. Constrâns sa se pregateasca departe de casa si de familie, în piscinele altor orase, unde a gasit se pare conditii propice pentru sportul de performanta, înotatorul a tot strâns din dinti, competitie dupa competitie, obtinând victorii la aproape toate concursurile la care a participat. Cu sudoare, ambitie si sacrificii.

Recompensa primita? Umilinta din partea clubului care a „uitat” sa îi rasplateasca performantele si festivitati de premiere cu iz electoral din partea autoritatilor. Oare chiar nu mai stim sa ne pretuim valorile – si asa putine – pe care le avem? Nu cred ca ne putem permite o asemenea greseala!

În Grecia antica, toti campionii olimpici erau declarati semi-zei, în timp ce participantii la Olimpiada erau proclamati cetateni de onoare, în semn de respect pentru meritele lor deosebite. Desi nu a reusit sa-si adjudece nici o medalie la cele trei probe la care a concurat, Norbert nu trebuie ignorat de comunitatea pe care a reprezentat-o la Beijing, ci – dimpotriva – trebuie apreciat pentru ceea ce a realizat. Întrucât prin participarea sa a facut onoare orasului, mi se pare normal ca în semn de apreciere, respectând traditia elen