Produsul analizat este constituit în mare parte din grăsimi vegetale, despre care nu ştim din ce au fost obţinute şi nici prin ce procedeu.
CE BEM, CE MÎNCĂM
Produsul analizat este constituit în mare parte din grăsimi vegetale, despre care nu ştim din ce au fost obţinute şi nici prin ce procedeu.
Cremino cu unt Lacto food este un produs realizat din grăsimi compuse, care are în compoziţie: grăsimi vegetale 70%, apă, unt 30%, grăsimi 83%, grăsimi lactice 24,6%. 100 de grame de produs aduc un aport energetic de 3.240 kj (775 kcal), lipide 83 g, proteină 0,22g, glucide 0g.
ANALIZĂ. Cremino este un produs obţinut prin amestecarea unor grăsimi vegetale de sursă botanică nedeclarată cu grăsime animală saturată din lapte, unt, cu efect aterogen înalt, explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Această compoziţie imprimă şi o valoare energetică foarte mare, 775 kcal/ 100 de grame. Profilul nutriţional al produsului este profund dezechilibrat, fiind reprezentat numai de macronutrientul lipide.
CONCLUZII. În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul ne spune că produsul nu este indicat copiilor, supraponderalilor, obezilor, hipertensivilor, suferinzilor de dislipidemie şi hipertrigliceridemie, persoanelor cu maladii hepato-renale, celor bolnave de maladii cerebro- şi cardiovasculare, persoanelor cu sindrom metabolic.
Precizări pentru cititori
Rubrica se adresează persoanelor care doresc să afle ce conţin alimentele şi băuturile consumate zilnic şi efectele lor asupra sănătăţii. Cititorii îşi pot exprima opiniile la numărul de telefon 021.318.20.37; sau pe e-mail bundeconsum@jurnalul.ro. Dacă sînteţi interesat de caracteristicile unui produs, expediaţi pe adresa redacţiei (Piaţa Presei Libere numărul 1-3, corp D, Sector 1, Bucure