După ce astăzi şi-a anunţat candidatura la funcţia de premier din partea partidului, liderul social-democraţilor i-a atactat dur, la Alexandria, pe Călin Popescu Tăriceanu şi pe Theodor Stolojan, pe primul pentru nerealizările guvernării sale, iar pe al doilea pentru traseismul politic pe care l-a practicat. Discursul său a fost primit de aplauzele susţinătorilor, dar a determinat şi laudele fostului premier Adrian Năstase. Mircea Geoană a arătat că îl tratează în mod ironic pe premierul Tăriceanu, din cauza guvernării pe care acesta a condus-o, care s-a evidenţiat prin 5 kilometri de autostradă, zero fonduri europene şi o politică externă fără direcţie. Sursa: EVZ "Nu pot să nu fiu ironic atunci când îl aud pe domnul Tăriceanu spunând de pe malul mării că doreşte încă patru ani de mandat. Pentru ce încă patru ani, domnule Tăriceanu? Pentru ce? Pentru 5 kilometri de autostradă în patru ani de zile? Pentru zero bani europeni în patru ani de zile? Pentru o ţară care nu are politică externă şi care nu are direcţie, domnu' Tăriceanu? Poate încă patru ani de opoziţie, pentru că asta maturizează şi face un om politic mai responsabil", s-a manifestat Geoană, la Alexandria, în aplauzele publicului.
"Stolojan, cel mai mare traseist politic"
Liderul PSD nu l-a menajat nici pe Theodor Stolojan a cărui candidatură din partea PDL i s-a părut "simpatică, venită din partea unui partid hibrid". "Poate nu îmi mai aduc eu bine aminte, dar domnul Stolojan a fost prim-ministru acum vreo 20 de ani. Nu cumva pe la social-democraţi?", s-a întrebat retoric Geoană.
"În '96 era şeful de campanie al lui Ion Iliescu şi îl aplauda pe acesta, apoi a devenit liberal. Extraordinar ce metamorfoză. După asta s-a transformat în lacrimogenul lui Traian Băsescu, iar mai nou este popularul european", a ironizat Mircea Geoană candidatura democrat-liberalului. Liderul PSD l