Elvetienii, stie toata lumea, sunt un popor sobru ; unii zic, chiar, nesarat. Nimic nu te trimite cu gandul la frivolitate si la zburdalnicie in aceasta tara a ceasurilor, a bancilor si a farmaciilor (ultimele doua epitete se aplica, mai nou, si Romaniei, dar asemanarile se opresc aici), al carei aer decent, serios si temeinic se face simtit imediat dupa primele zeci de metri de la granita (pur virtuala) cu Franta, de exemplu. Dar, daca ar fi sa ne luam dupa unul dintre compatriotii lor cei mai faimosi, Friedrich Durrenmatt, elvetienii, cand se distreaza, pot fi absolut mortali. La propriu.

Geneva, un fel de capitala mondena a Elvetiei, este, in comparatie cu restul tarii, un oras nespecific : cosmopolit (datorita si numeroaselor organizatii internationale care au sediul aici), vioi si (in toate sensurile) colorat. Cu toate acestea, arata, in raport cu standardele urbane occidentale, ca un sat ceva mai rasarit. Exista aici multe parcuri, faimosul "jet" din capatul lacului Leman, care arunca apa la 140 de metri inaltime si care a devenit un fel de simbol al urbei, o orchestra simfonica destul de renumita, precum si, raportat la marimea locului, un numar apreciabil de muzee. Ba chiar si vreo trei cinematografe. Ceea ce, in schimb, nu exista deloc la Geneva este teatrul. Figureaza in registre, ce-i drept, o oarecare Comedie de Gen?ve, dar ea e, de fapt, doar o sala unde vine din an in Paste cate un turneu ; in plus, mai pot fi admirate doua trupe de amatori, care joaca prin salile de festivitati ale scolilor, si o companie incerta, care da spectacole de opereta pentru pensionari.

S-a intamplat sa fiu in vizita la Geneva taman cand se desfasurau aici, cu mare pompa anuntate, asa-numitele F?tes de Gen?ve. Principala atractie a serbarii (si, oricum, inima ei permanenta) o constituia un fel de imens Luna-Park, intins de-a lungul cheiurilor - si, altminteri,