Au mai rămas numai 22 de zile până la începutul ediţiei campionatului de divizie A (liga secundă) a handbalului masculin românesc. Formaţia braşoveană CSM Rom Cri a susţinut un al doilea meci de pregătire, de data aceasta în compania făgărăşenilor, care evoluează în acelaşi eşalon, dar într-o altă serie. Braşovenii au învins cu 27-25 (11-11), arătând o poftă mare de gol în atac dar mai multe lacune în apărare. Noul antrenor, Cosmin Popa, ştie ce are de făcut până începe ediţia (cu primele două partide în deplasare).
La finalul partidei, coachul bra-şovean ne-a declarat: „Pot spune că 50% sunt mulţumit. Mai avem foarte mult de muncă pe sistemul de apărare. La pregătirea fizică avem un procent de 80-85%, dar în apărare, aşa cum spuneam, mai avem mult de muncă, pentru că dorim să jucăm cu o apărare foarte avansată. Avem jucători tineri, între 18 şi 21 de ani, în afară de Ciulei şi Ciudin, care sunt mai în vârstă. Un lot foarte tânăr, care va trebui să acumuleze o anumită experienţă pe parcursul timpului. Suntem într-o serie cu echipele din Moldova, cât de puternică, încă nu ştiu. Voi vedea la faţa locului. Indiferent cu cine vom juca, va trebui să dăm totul din noi, să scoatem rezultate cât mai bune. Ca obiectiv este promovarea. M-aş bucura să ajungem la baraj.”
Preşedintele clubului ne-a declarat: „Mai avem puţine zile până la începerea campionatului. Am avut două meciuri de pregătire cu Făgăraşul, cu Dinamo. Echipa mai are mult de lucru, în special în defensivă, care lasă mult de dorit. Faza de atac merge bine. Vârsta jucătorilor foarte tineri este o problemă. Sunt multe fluctuaţii în joc. Sper ca ei să mai crească în joc şi să înţeleagă ce povară au de dus pe umeri. Faţă de anul trecut au rămas Ciulei, Ciudin, Băluţ.” Au mai rămas numai 22 de zile până la începutul ediţiei campionatului de divizie A (liga secundă) a handbalului masculin românesc. Formaţia