"Am trecut granita in Oltcitul meu nou-nout, fara sa stiu ce soarta m-asteapta"
Compozitor de mare succes inainte de '89, a emigrat in Franta, unde a facut o cariera de exceptie. Tot de exceptie este si colaborarea cu Purcarete, caruia ii inflameaza spectacolele
Inainte de a porni interviul meu cu Vasile Sirli, un muzician roman cu o cariera interna si internationala impresionanta, mi-as permite o mica introducere... sentimentala.
Asadar:
Pe Vasile Sirli l-am cunoscut la inceputul anului 1983, in perioada in care Mircea Daneliuc realiza tulburatorul sau film "Glissando". Pe vremea aceea lucram si eu in cinematografie, la Casa de filme nr. 3 - unde director era exceptionalul si mult regretatul dramaturg Dumitru Solomon. Fusesem numita "producator delegat" al filmului si, in aceasta calitate, aveam sa-l cunosc pe cel care crease o muzica la fel de nelinistitoare, la fel de tulburatoare - prin "prevestirile" ei - precum filmul. Ba chiar muzica devenise un fel de "personaj" al filmului. Un film care a starnit nu numai "dezaprobarea" criticilor aserviti regimului, dar si multe controverse printre iubitorii adevarati ai filmului romanesc. Extrem de nemultumit de mesajul "cam incalcit" al creatiei lui Daneliuc a fost chiar Ceausescu insusi, gata-gata sa interzica filmul, salvat in cele din urma - culmea! - de Nicu Ceausescu insusi si de directorul general, pe atunci, al cinematografiei, Ion Traian Stefanescu. Apreciind filmul lui Daneliuc, ei i-au cerut autorului sa-i faca mai limpede mesajul. Adica filmul sa nu se mai constituie intr-un atac dur, direct - chiar daca foarte sofisticat - impotriva dictaturii comuniste, ci sa atace... totalitarismul... nazist. Si, de aceea, pe parcursul filmului, sa fie auzit, din cand in cand, celebrul refren din cantecul "Lili Marlene", atat de drag lui Hitler si nazistilor lui. Neavand incotro, Daneliuc si
