Piramidele de la Visoko
Povestea noastra incepe in aprilie 2005, cand Semir Osmanagic, un om de afaceri american, originar din Bosnia, ajunge la Visoko, un orasel aflat la 30 de kilometri distanta de Sarajevo. Dupa ce impreuna cu directorul muzeului local a vizitat dealul Visocica, si-a exprimat suspiciunea referitoare la originea naturala a dealului. Trebuie precizat ca in ultimii cinsprezece ani, Osmanagic si-a descoperit veleitati de arheolog si a cercetat piramidele din America, Asia si Africa. A cautat chiar si Atlantida. A scris cateva carti despre toate acestea, cea mai cunoscuta fiind "Istoria Alternativa a Lumii".
Dupa primele cercetari arheologice si geologice efectuate sub conducerea lui, Osmanagic a lansat ipoteza grandioasa conform careia sub dealul Visocica s-ar afla o piramida in forma de trepte, cu o vechime de douasprezece mii de ani, mult mai veche si mai mare decat celebra piramida a lui Keops din Egipt. Se pare ca piramida din Bosnia are varful drept, pe care, sustine acelasi pasionat arheolog amator, s-a aflat candva un templu. Piramida ar fi fost construita din blocuri de piatra cu greutate cuprinsa intre 5-30 de tone.
"Valea Piramidelor din Bosnia"
Pentru ca in zona orasului Visoko se afla in total cinci dealuri, Osmanagic a tras concluzia ca acestea sunt, de fapt, cinci piramide, pe care le-a numit dupa cum urmeaza: Piramida Soarelui, Piramida Lunii, Piramida Dragonului, Templul Pamantului si Templul Dragostei. Toata aceasta vale a fost botezata Valea Piramidelor din Bosnia. Inca de acum douazeci si sapte de mii de ani, considera Osmanagic, acest spatiu a fost populat de preiliri, iar urmasii acestora reprezinta si astazi 50 la suta din populatia Bosniei, Croatiei si Sloveniei. De asemenea, el sustine ca vechile orase Assria, Varvaria, Daorsen si Medun, aflate pe tarmul Marii Adriatice, sunt mult mai vec