Probabil că nu există om care măcar odată, în tinereţea lui, să nu se fi visat la manşa unui avion. Un vis superb care, ca orice vis, nu se împlineşte decît în foarte rare cazuri.
Probabil că nu există om care măcar odată, în tinereţea lui, să nu se fi visat la manşa unui avion. Un vis superb care, ca orice vis, nu se împlineşte decît în foarte rare cazuri. Iar cei care ajung să conducă de adevăratelea un aparat de zbor au conştiinţa apartenenţei la o “elită”: bărbaţi sau femei, toţi aceşti norocoşi fac parte din “casta zburătorilor”. Pentru noi ceilalţi, zborul înseamnă doar calitatea de pasager al unui vehicul condus de altcineva. Iar pentru cazul în care visul este mai puternic şi supravieţuieşte în sufletul unora dintre noi, aici, în Bucureşti, există un muzeu spectaculos dedicat aripilor româneşti: Muzeul Aviaţiei. Este un muzeu deosebit care, privit din interiorul său, pare o enciclopedie “3D”, în care sînt ilustrate atît începuturile aviaţiei naţionale, cît şi vremurile de azi, încremenite într-un stand-by ce promite un viitor care pare că nu mai soseşte dracului odată. Amplasat în nişte incinte mari, foste hale industriale, muzeul însuşi are acum aspectul unui hangar în care ai impresia că ar putea fi găzduită chiar şi o navetă spaţială. De fapt găzduieşte urmele unui veac întreg de aviaţie românească. Sînt peste 14.000 de exponate divers organizate, în raport cu specificul lor, în 28 de colecţii ce se completează una pe alta. Machetele unor avioane care au zburat cîndva, la începuturile aviaţiei, realizate cu toate amănuntele tehnice cuvenite, stau alături de aparate cu reacţie care s-au aflat pînă de curînd în dotarea Aviaţiei Militare. Standuri speciale sînt, de asemenea, dedicate întemeietorilor aviaţiei moderne. Traian Vuia, Henri Coandă, Aurel Vlaicu sînt readuşi acolo la viaţă prin machetele aparatelor de zbor care i-au dus direct în elita