Deputatul William Brînză, cel mai probabil candidatul PD-L pentru un colegiu uninominal care va reprezenta diaspora, consideră că o campanie electorală în afara României va costa
Deputatul William Brînză, cel mai probabil candidatul PD-L pentru un colegiu uninominal care va reprezenta diaspora, consideră că o campanie electorală în afara României va costa peste 50.000 de euro, atât cât este limita impusă de Guvern.
Potrivit propriilor spuse, politicianului nu îi vor trebui foarte mulţi bani pentru a obţine voturile românilor din Spania, unde se consideră deja foarte cunoscut, dar va fi ceva mai dificil să primească încrederea celor din celelalte ţări ale spaţiului comunitar, unde a fost mai puţin vizibil.
Brînză nu şi-a făcut încă decât nişte calcule "teoretice" din care a rezultat că este nevoie de peste 50.000 de euro, dacă se pun la socoteală chiar şi numai banii pentru avion, cazare şi masă şi o parte din materialele promoţionale ce vor trebui distribuite.
Deputatul s-a gândit la felul în care va decurge campania şi susţine va putea folosi pliante, fluraşi şi panouri electorale, dar nu într-un oraş întreg din străinătate, ci numai în zonele în care se află comunităţi de români, adică acolo unde se află biserici, reprezentanţe de partide sau localuri româneşti.
Cel mai mult vor conta, după părerea pedelistului, spectacolele care vor fi organizate pentru diasporă. "Cel mai mult îi aduni prin prisma unor spectacole. Atunci poţi da mesajul care trebuie să fie scurt, comprimat", a explicat democrat-liberalul.
Totuşi, el va lua în calcul şi apariţiile la televiziunile naţionale şi cele din presa adresată românilor de acolo. Ca şi până acum, William Brînză va miza cel mai mult pe vizitele în locurile în care muncesc români.
Deputatul ne-a declarat că nu crede că va avea probleme în a găsi finanţatori pentru campania sa, ţi