BUCURESTI FAR WEST Olimpiada de la Beijing, recent incheiata, mi-a lasat un gust amar. Nu m-am numarat printre criticii care au protestat impotriva organizarii evenimentului de catre China. Acest tip de manifestare plateste de mult timp tribut unor factori geo-strategici de neocolit. Cum s-a desfasurat la Berlin pe vremea lui Hitler, cum s-a desfasurat la Moscova pe vremea lui Brejnev, Olimpiada se putea derula si la Beijing, in plin avint asiatic comunist-capitalist. Si asa cum premiul Nobel pentru literatura recompenseaza, de multa vreme, scriitori pe cu totul alte criterii decit cele estetice, putem admite ca si un eveniment sportiv mondial poate fi legat de o tara uriasa pe alte criterii decit cele dupa care ne ghidam noi. Ceea ce m-a dezamagit insa profund a fost propaganda desantata facuta de China cu aceasta ocazie. Puteau fi mai subtili. Orice tara gazda a unui eveniment trage un profit din organizarea lui. Se impune ca o "firma" serioasa, ca un protagonist pe scena asupra careia se indreapta privirile tuturor. Ambitionind sa-si maximizeze imaginea, sa faca o reclama uriasa propriei forte (sportive, economice, politice), China a esuat tocmai in planul constituirii si impunerii unui brand. Ceremonia de deschidere, conceputa de o minte paranoic-faraonica, a fost luata in ris inca de a doua zi, cind s-a descoperit ca artificiile nemaivazute erau simulate pe calculator; si ca fetita a carei voce a incintat miliarde de telespectatori facea play-back. Ca in bancul cu Iuri Gagarin si cu masina oferita de statul sovietic primului cosmonaut, fetita care cinta de fapt nu cinta. Cea care cinta era alta, care nu se vedea, si care era, vai!, mai uritica decit pasarea cintatoare de pe scena, care, dupa cum s-a inteles, nu cinta. Dupa acest atit de bine regizat spectacol de lansare, in toate zilele intrecerii propriu-zise s-a putut vedea o goana disperata a chinezilor dupa