Lucram la un săptămînal care a avut de stat pe piaţă puţin, dar a avut o viaţă tumultoasă. Redacţia se reorganiza aproape o dată la două luni, întîrzia îngrozitor plata salariilor, aşa că duceam o viaţă veselă. Chiar dacă mai rămîneam fără bani de ţigări sau întîrziam să-mi plătesc telefonul, cunoşteam multă lume.
Lucram la un săptămînal care a avut de stat pe piaţă puţin, dar a avut o viaţă tumultoasă. Redacţia se reorganiza aproape o dată la două luni, întîrzia îngrozitor plata salariilor, aşa că duceam o viaţă veselă. Chiar dacă mai rămîneam fără bani de ţigări sau întîrziam să-mi plătesc telefonul, cunoşteam multă lume.
Printre ăia care se pendulau pe acolo erau mulţi proaspăt absolvenţi de jurnalism sau litere, pe care patronul publicaţiei putea să-i ţepuiască relativ uşor la bani, fiindcă se mulţumeau cu puţin şi ardeau de nerăbdare să-şi vadă numele tipărit pe o bucată de hîrtie. Din cînd în cînd ieşeam la bere cu puştii care îmi fuseseră daţi în grijă, în calitatea mea de "jurnalist experimentat".
LiliPrintre ei era şi o fată care făcuse trei ani de litere la Cluj, după care se transferase la Bucureşti, unde terminase facultatea. Avea douăzeci şi unu de ani şi arăta bine, chiar dacă era uşor plinuţă şi promitea ca la patruzeci să ajungă un caşalot. Se uita la mine cu admiraţie cînd scoteam pe nas cine ştie ce gogomănii să impresionez "copiii". Într-o seară mă pregăteam să plec înspre casă, cînd m-a rugat să mergem la o cafea doar noi, fiindcă vrea să se sfătuiască despre o problemă delicată cu mine.
Am mers la o terasă din apropiere, unde, roşie la faţă şi cu o voce gîtuită, a început să-mi povestească viaţa ei. Mi-am dat seama că mă confunda cu ceva gen "curierul inimilor" sau "bunica vă sfătuieşte". La Cluj se încurcase cu un dom’ profesor, poet şi ocazional filosof, om la cincizeci de ani, cu
