Vi-l aduceti aminte pe Ivan Denisovici? Aproape uitasem de acest personaj cand, acum o luna, moartea lui Alexander Soljenitin mi l-a readus in atentie. Am realizat atunci ca, dincolo de aparentele tranzitiei, postcomunismul nu ne-a vindecat de sindromul Ivan Denisovici Suhov. Nu pentru ca zidurile gulagului, pazite de soldatii indoctrinati, ne-ar fi limitat miscarile, ci pentru ca inchisoarea ne-a cuprins pe toti si ne-a impus cadenta ei.
Desi au trecut doua decenii de la asa-zisa prabusire a totalitarismului, gulagul ramane un
reper al existentei cotidiene. Si nu e vorba doar de gulagul real, de traumatizanta experienta penitenciara ci, mai ales, de cel mental din care nu am reusit decat sa ne iluzionam ca ne-am fi eliberat. Asa cum s-a intamplat, de altfel, chiar cu Soljenitin, cel care, dupa ce a facut prin talentul sau literar sa se cutremure URSS, a ajuns sa fie unul dintre sincerii sustinatori ai fostului ofiter KGB Vladimir Putin.
Trecutul e cu noi. Si, precum Suhov din scurtul roman "O zi din viata lui Ivan Denisovici", traim improvizand, incercand sa supravietuim de pe o zi pe alta, fara sa ne putem asuma integral viata. Si daca in mic formula totalitara a fost administrata si altora, inclusiv in unele enclave fundamentaliste din Occident, noua, celor ce am trait in Est, totalitarismul ne-a marcat nu doar destinele individuale, ci a vidat intreg esafodajul social de sens.
De aceea, nici dupa doua decenii nu ne-am gasit inca ritmul si cautam obsesiv un raspuns. De aceea, neincrederea in ceilalti ne domina pana intr-acolo incat nu mai creditam nici o autoritate, fie ea politica sau intelectuala. Iar atunci cand ni se parea ca totul trece in istorie, ca intoarcerea catre Vest ne-a vindecat, cel putin partial, de sechelele totalitarismului, interventia ruseasca din Georgia a readus totul la viata.
Ca si Suhov dev