Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoc! Hagi la CFR

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 1 septembrie 2008 ·

Feroviarii negociază cu fostul antrenor al Stelei. Bergodi şi Protasov sînt celelalte nume de pe lista scurtă a lui Paszkany

Paszkany s-a decis. Gheorghe Hagi are şanse mari să devină următorul antrenor al campionilor! Aflat în vacanţă în Antalya împreună cu secundul său, clujeanul Zoltan Iaşko, Hagi a fost contactat telefonic de şeful lui CFR, care i-a propus postul de antrenor la Cluj. Mai multe surse au confirmat ieri că Hagi e alesul clujenilor pentru a-l înlocui pe Ioan Andone, demis după remiza cu Poli Iaşi, 0-0 vineri seară. Argumentul forte al acestei decizii e legat de faptul că feroviarii vor să mizeze în continuare pe un tehnician care cunoaşte campionatul intern.

Variantele de back-up sînt Oleg Protasov, recent demis de la Dnepr, şi Cristiano Bergodi, ultimul beneficiind de încrederea jucătorilor pe care i-a pregătit şi în trecut la Cluj.

Conducătorii vişiniilor au anunţat că astăzi, la 16:30, vor face public numele noului antrenor al clujenilor, într-o conferinţă de presă. Tot astăzi, Paszkany se va întîlni cu Andone pentru negocierea condiţiilor în care se va produce despărţirea de Cluj. Tehnicianul care a realizat eventul va aborda situaţia de pe o poziţie de forţă şi va cere probabil să i se plătească toţi banii cuveniţi pînă la finalul contractului, scadent în 2010.

Ioan Andone antrenor

"Dacă au anunţat cei de la CFR că îşi pun antrenor, e treaba lor. Eu încă nu mi-am reziliat contractul. O să am luni o discuţie cu oficialii echipei şi apoi voi putea spune mai multe"

600.000 de euro ar trebui să-i achite CFR lui Andone dacă îl demite. Antrenorul va negocia azi cu conducerea termenii despărţirii

4 echipe de club a antrenat Hagi în cariera sa: Bursaspor, Galatasaray, Poli Timişoara şi Steaua

1 trofeu a cîştigat Hagi ca antrenor: Cupa Turciei în 2005, cu Galatasaray

@N_P

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 12 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 24 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 54 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Administraţia Trump le cere diplomaţilor americani să evite să comenteze despre alegerile din alte ţări, o distanţare de la abordarea tradiţională a Washingtonului de a promova alegeri libere şi corecte

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomaţii americani din întreaga lume să nu comenteze asupra corectitudinii sau integrităţii alegerilor desfăşurate în alte ţări, potrivit une

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°