Dascălii câştigă dublu decât la catedră la bucătăria bazei de la Novo Selo
Câteva zeci de elevi bulgari se vor bucura să câştige aproape o lună de vacanţă în plus, deoarece dascălii lor au preferat să rateze începutul anului şcolar pentru a-şi păstra slujbele de bucătari de la baza din Novo Selo, folosită de militarii americani. Potrivit cotidianului Standart, preluat de Mediafax, mai mulţi dascăli bulgari au ales să facă mâncare pentru americanii care participă la exerciţiul militar Panther 2008, chiar dacă aceasta înseamnă să amâne reîntâlnirea cu elevii lor.
Exerciţiul militar a început ieri şi se va termina la jumătatea lunii octombrie, perioadă pentru care profesorii vor încasa un salariu dublu decât cel primit la şcoală. Un simplu ajutor de bucătar cunoscător de engleză va fi remunerat cu 750 euro pe lună, timp în care nu va schimba decât câteva vorbe în această limbă. În schimb, dacă ar fi fost să predea engleza la şcoală, profesorul respectiv poate că nu ar fi încasat mai mult de 375 euro – salariul mediu în sistemul educaţional din Bulgaria.
În plus, dascălii reuşesc să pună deoparte cea mai mare parte a banilor încasaţi, pentru că americanii le plătesc transportul la locul de muncă şi le oferă o masă gratuită în interiorul bazei. Cel mai mic salariu oferit în baza militară este de 550 euro, pentru cei care fac curăţenie. Singura condiţie la angajare este să ştii cel mult o sută de cuvinte de bază ale limbii engleze. (B.M.)
Dascălii câştigă dublu decât la catedră la bucătăria bazei de la Novo Selo
Câteva zeci de elevi bulgari se vor bucura să câştige aproape o lună de vacanţă în plus, deoarece dascălii lor au preferat să rateze începutul anului şcolar pentru a-şi păstra slujbele de bucătari de la baza din Novo Selo, folosită de militarii americani. Potrivit cotidianului Standart, preluat de Mediafax, mai mulţi dascăli bulgari au