Ceartă în şedinţa ordinară de săptămâna trecută a Consiliului Judeţean Olt, între reprezentanţii celor trei partide politice, pe marginea validării componenţei Autorităţii Teritoriale pentru Ordine Publică (ATOP). Cearta s-a consumat între 11 dintre cei 12 consilieri ai PD-L prezenţi la întrunire şi restul aleşilor aparţinând PSD şi PNL, care au majoritatea în CJ Olt. Dacă în mandatele trecute din ATOP au făcut parte reprezentanţi ai tuturor partidelor, dar şi reprezentaţi ai vieţii civile, de data aceasta, alianţa locală PSD-PNL a pus stăpânire pe ATOP, configurând o componenţă formată din consilieri judeţeni proprii, dar şi din persoane care sunt reprezentanţi ai societăţii civile, în realitate fiind membri marcanţi ai celor două partide. Preşedintele CJ, pesedistul Paul Stănescu, a supus votului şi validarea a două persoane care fac parte din acest organism. Este vorba despre şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, chestorul Ion Stoica, şi despre subprefectul Marin Grigore. Din ATOP fac parte, pentru următorii patru ani, consilierii PSD Nicolae Florea, Elena Stanciu, Corneliu Părnuţă, Radu Stancu, Ion Bozgă, liberalul Nicolae Drăghici, chestorul Ion Stoica şi subprefectul Marin Grigore, Florentin Diaconu din partea Corpului Poliţiştilor, dar şi Jan Năstase şi Cristian Bircea, „reprezentanţi“ ai societăţii civile, însă membri marcanţi ai PSD (primul), respectiv PNL. Împotriva acestei componenţe au votat consilierii PD-L. Aleşii democrat-liberali nu au votat un proiect de hotărâre care avea nevoie de voturile a două treimi din consilieri pentru a fi aprobat. Ceartă în şedinţa ordinară de săptămâna trecută a Consiliului Judeţean Olt, între reprezentanţii celor trei partide politice, pe marginea validării componenţei Autorităţii Teritoriale pentru Ordine Publică (ATOP). Cearta s-a consumat între 11 dintre cei 12 consilieri ai PD-L prezenţi la întrunire şi res