Numărul copiilor abandonaţi a scăzut în judeţul Gorj, în ultimii doi ani, fapt care bucură autorităţile. Unul dintre lucrurile care au contribuit la acest fapt este şi activitatea desfăşurată de angajaţii Centrului Maternal din Târgu Jiu. Numărul mamelor care şi-au abandonat nou-născuţii a scăzut, în ultimii doi ani înregistrându-se numai şase cazuri în judeţul Gorj. Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, din 2006 şi până în prezent au fost înregistrate patru cazuri de abandon în maternitatea Spitalului Judeţean Târgu Jiu şi câte un caz la Spitalul din localitatea doljeană Filiaşi, însă mama era originară din Gorj, şi unul în comuna gorjeană Cruşeţ. „Este îmbucurător faptul că nu au mai fost aşa de multe cazuri de abandon la nou-născuţi. Din păcate, pentru unii dintre copiii abandonaţi nu am reuşit să-i identificăm părinţii, acţiunea fiind în desfăşurare. Trei micuţi au fost daţi în grija unui asistent maternal, unul a fost trimis într-un centru de tip rezidenţial şi, din fericire, părinţii unuia dintre copii l-au luat acasă“, a precizat Lucian Zălog, consilier juridic în cadrul DGASPC Gorj.
Cauzele abandonului Sărăcia populaţiei, analfabetismul mamelor, gradul redus de cultură, inexistenţa comunicării între pacienţi şi medicii de familie, precum şi lipsa asistenţilor sociali sunt câteva dintre cauzele pentru care în România copiii sunt abandonaţi de mame în spitale, sunt de părere specialiştii. Analiza caracteristicilor mamelor care şi-au abandonat micuţii a arătat că 28% aveau sub 20 de ani la naşterea copilului, 42,2% erau analfabete şi 27% - nu terminaseră şcoala generală. Nivelul socio-economic foarte scăzut caracterizează aproape 80% din mame, iar 85% din acestea au venituri nesigure. De obicei, aceste femei nu sunt căsătorite, multe dintre ele sunt părăsite de parteneri c