“Gîndul că va fi să vie o zi, o seară, o oră, un prilej care ar putea înlesni intersectarea privirilor, ideilor, glasurilor, trăirilor” îl emoţiona profund...
“Gîndul că va fi să vie o zi, o seară, o oră, un prilej care ar putea înlesni intersectarea privirilor, ideilor, glasurilor, trăirilor” îl emoţiona profund...
L-am întrebat pe maestrul Nicu Alifantis cum l-a cunoscute pe un alt maestru al folk-ului: Florian Pittiş. Înainte de a-mi povesti m-a atenţionat că Moţu nu a fost doar un maestru al genului, ci unul dintre marii artişti ai României: “Întîlnirea cu o astfel de personalitate lasă urme pentru totdeauna. În 1974, cînd l-am întîlnit pe Pittiş la Cenaclul Flacăra, la debutul meu, nu m-a agreat foarte tare, votînd împotriva intrării mele în Cenaclu”, îşi aminteşte Nicu Alifantis. “Această relaţie rece a durat pînă în 1976, cînd în urma lansării cîntecului meu Imn (Trăiască România), a venit la mine, mi-a întins mîna şi de-atunci ne-am împrietenit. A fost una dintre cele mai frumoase relaţii profesionale care, după anii ’90, s-a transformat într-o frumoasă prietenie, devenind apropiaţi ca fraţii.”
ÎN URMA SA. Cu siguranţă, Moţu s-a grăbit să plece dintre noi. Ne oprim... tragem cortina şi descoperim amintirile: “Aş începe cu single-ul Nicu Alifantis & Florian Pittiş din 1978, spune Nicu Alifantis, aş continua cu întîlnirile de pe scena Cenaclului, apoi cu întîlnirile din teatru, cu statul la o bere, cu discuţiile interminabile pe teme muzicale şi nu numai, şi aş încheia cu două dintre cele mai proaspete şi frumoase amintiri; în 2006 – cînd ne-a obligat pe mine şi pe Anca, soţia mea, să mergem cu el şi cu Anda, soţia lui, în Germania la Rolling Stones şi mai apoi la Paris în 2007, să vedem Bob Dylan.”
Indiscutabil, Moţu va rămîne un idol printre şi pentru noi, prin tot ceea ce a făcut. “Noile generaţii au mare n
