Directorul general al SIF Oltenia (SIF5), Dinel Staicu, susţine că unul dintre acţionarii semnificativi ai societăţii, Cătălin Chelu, ar fi încercat să-l destituie prin "metode
Directorul general al SIF Oltenia (SIF5), Dinel Staicu, susţine că unul dintre acţionarii semnificativi ai societăţii, Cătălin Chelu, ar fi încercat să-l destituie prin "metode mârşave".
Disputa a pornit de la o Ordonanţă emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), care recomanda Consiliului de Administraţie al SIF Oltenia să adopte o hotărâre cu privire la oportunitatea menţinerii lui Staicu în funcţiile deţinute de acesta.
Motivul îl reprezintă faptul că omul de afaceri doljean a fost trimis în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie. În urma votului exprimat în Consiliul de Administraţie al SIF5, acţionarii au decis menţinerea în funcţie a actualului director.
"Probabil că domnul Chelu îşi dorea foarte tare să devină directorul instituţiei", a declarat Staicu. În replică, Cătălin Chelu a catalogat acuzaţiile ce i se aduc drept un gest disperat al directorului SIF Oltenia şi susţine că cea mai "sănătoasă" atitudine ar fi autosuspendarea.
SIF5 refuză să facă situaţiile financiare
"Nu am nicio motiv să ajung la conducerea SIF Oltenia, de vreme ce am deja un loc de muncă", a declarat, pentru "Adevărul" Cătălin Chelu, directorul general al SIF Moldova. SIF Oltenia a anunţat că nu va întocmi situaţiile financiare consolidate anuale decât în momentul în care va fi obligată de cadrul juridic, susţinând că acest tip de raportare ar implica cheltuieli inoportune şi ineficiente.
În decembrie 2007, CNVM a emis o dispoziţie potrivit căreia cele sinci SIF-uri trebuiau să întocmească până la 31 august rezultatele financiare consolidate, în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).
La finalul săpt