Între guvernatoarea de Alaska şi Hillary Clinton există mult prea multe diferenţe pentru ca femeile democrate să treacă de partea ei În timp ce republicanii văd în Sarah Palin "exact
Între guvernatoarea de Alaska şi Hillary Clinton există mult prea multe diferenţe pentru ca femeile democrate să treacă de partea ei
În timp ce republicanii văd în Sarah Palin "exact ceea ce ne trebuie", democraţii au criticat fără menajamente alegerea rivalilor.
Anunţul privind candidatura guvernatoarei de Alaska pentru postul de vicepreşedinte al SUA a declanşat practic "un nou război demografic", de data aceasta la nivel naţional, după ce în tabăra adversă Barack Obama şi Hillary Clinton s-au duelat în timpul primarelor pentru voturile femeilor şi ale afro-americanilor.
De data aceasta, Sarah Palin a fost aruncată în luptă pentru a atrage voturile tinerilor, ale creştinilor evanghelişti şi ale femeilor care au susţinut-o puternic pe Hillary Clinton şi care nu prea par dispuse să-l voteze pe senatorul de Illinois, în ciuda apelurilor la unitatea Partidului Democrat lansate de fosta Primă Doamnă.
Impact mediatic
Presa de peste Ocean se întreabă dacă americanii se vor îndrăgosti de Palin sau surpriza se va dezumfla rapid, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Dan Quayle, vicepreşedintele lui George Bush, care compara experienţa sa din Congres cu cea a lui John F. Kennedy.
"Los Angeles Times" consideră că alegerea este riscantă şi pune la îndoială capacitatea de a atrage femeile care au susţinut-o pe Clinton, situate mai degrabă la stânga. În dorinţa de a câştiga electoratul feminin şi de a obţine un impact mediatic, John McCain a subminat tema centrală a candidaturii sale, care punea ţara mai presus de calculele politice, mai apreciază cotidianul citat.
Foraje petroliere în Alaska
Şi "New York Times" se îndoieşte de capacitatea d