Am auzit atâtea motive pentru care nu avem autostrăzi astfel încât chiar cred că aici, în România, le-am epuizat pe toate care există în lumea asta largă.
Anul acesta vom da în folosinţă, cel mai probabil, vreo 30 de kilometri din Autostrada Transilvania. La Autostrada Soarelui, lucrurile merg în ritmul lor de melc. Bucureşti- Piteşti se repară şi se strică încontinuu. La autostrada care leagă Capitala de Ploieşti de abia au început lucrările. Probabil că vom fi prima ţară care va introduce taxa pe autostradă înainte să se termine lucrarea. Merită să claxonăm îndelung pentru asta.
De ce nu avem niciun partid care să-şi pună autostrada ca simbol electoral? Pentru că a face o autostradă este un lucru complicat. Trebuie făcut un proiect bun, un executant pe măsură, proceduri atipice pentru România, control financiar şi tehnic temeinice. Prea complicat pentru un partid din România, sigur, în afară de a da vina pe celălalt. Când prima autostradă postdecembristă va fi finalizată, atunci vom putea spune că avem o clasă politică reformată, responsabilă şi eficientă. Când îi vom sili pe politicieni să ne facă cu orice preţ o asemenea lucrare, doar atunci îi vom schimba. Până atunci, toată această hârjoană, inclusiv cu votul uninominal, nu este decât o formă de amânare a luării unei decizii radicale. Iar decizia radicală, repet, este să îi silim să ni le facă. Autostrada este declaraţia de mândrie a unui popor. Dorinţă de recunoaştere. Că eşti civilizat, sau pe cale de a deveni, şi că, în lumea asta, contezi. Că vrei, că poţi, că lucrurile în ţara ta merg acceptabil, chiar şi după cea mai dură normă de apreciere.
Autostrăzile olandezilor, ale chinezilor sau ale ungurilor, deşi traversează societăţi diferite, au în comun această împlinire. Fie că ţi-e gândul doar la bunăstarea şi confortul propriilor cetăţeni, fie că vrei să faci economia s
