Din noaptea aceea de Revelion, când a apărut în uşă, între nămeţii albi şi uriaşi, micuţă, frumoasă şi cochetă, cu blană albă şi pălărie cu pene de struţ, a iubit-o fără drept de apel, zi de zi, an după an. Şi acum, după 50 de ani împreună, încă o mai ţine de mână şi îi aduce cafeaua la pat dimineaţa. Dincolo de poarta micuţă, înghesuită, din fier, acoperită cu iederă, se ridică o casă mare, albă, cu ferestre înalte şi trepte la intrare. Un covoraş le acoperă cuminte. De o parte şi de alta, flori felurite. La intrarea cu vitralii, un hol mic, plin de oglinzi şi tablouri. Pereţii sunt îmbrăcaţi într-un portocaliu cald. Uşile au tocărie galbenă. Pe cuierul de haine atârnă o pălărie şi o rochie lungă, colorată, cu mărgele pe margini. Într-un veşmânt lung de culoarea florii-soarelui, cu un şirag de mărgele la gât, cu părul scurt, roşcat, cu buzele de culoarea macului, Sonia Cristofir Breasta deschide uşa salonului, zâmbind elegant. În încăperea înaltă, ochii cad pe tablourile numeroase agăţate de pereţi, pe oglinzile cuprinse în lemn auriu şi pe mobila veche, plină de istorie. Lângă uşă, chiuveta din fostul cabinet medical e acoperită cu pălării: albe, mari, transparente, cu fundă, simple, elegante, de stradă. „Aici sunt câteva numai. Sunt un stil de viaţă, o epocă. Dacă nu ştii să le armonizezi, să le porţi adecvat, în funcţie de ocazie, de haine, mai bine nu le foloseşti. Pălăriile sunt viaţa mea. Ca şi pantofii. Am peste 100 de perechi“, spune actriţa cu mândrie. A intrat la institutul de teatru „cu riscul destrămării unei căsnicii“, cum afirmă. „Soţul meu nu m-a lăsat, iar eu n-am ştiut că trebuie să cer voie pentru asta“, adaugă. „Am fost o rebelă de mică. Şi, cu toate astea, am fost o răsfăţată tot timpul. Mi-a plăcut aşa de mult viaţa! Am făcut numai ce-am vrut. Şi n-am obosit niciodată. Mi-a plăcut să trăiesc ca o prinţesă“, râde bucuroasă. Un fard discret,