În fiecare luni, podul clubului La Scena prinde viaţă în paşi aprigi şi acorduri de muzică argentiniană. Bucureştenii vin la dans ca să uite de stres sau să se pregătească de nuntă.
Singuri sau perechi, încep să se adune cu puţin înainte de ora 19.00. În scurt timp, podul din lemn al casei boiereşti de pe Calea Călăraşilor devine neîncăpător. Fetele îşi schimbă încălţămintea de stradă cu pantofi cu toc înalt. Aparatele de aer condiţionat huruie în surdină, încercând să facă faţă căldurii emanate de acoperişul încins. La începutul fiecărei săptămâni, în podul restaurantului La Scena, instructoarea Alina Dumitrescu reînvie un dans care a făcut istorie şi continuă să vibreze în sufletul îndrăgostiţilor de muzică, eleganţă şi pasiune. Tangoul.
Simplu, din trei paşi
Lecţia începe cu exerciţiile de postură: cursanţii merg în cerc, păşind ritmic. Apoi, din boxe încep să se reverse acordurile unei melodii vechi. Perechile se formează spontan şi încep să danseze. „Atenţie la postură! Nu vă uitaţi la picioare!“, îi atenţionează profesoara. Când cineva greşeşte, zâmbetul îl dă imediat de gol. Iar tangoul e un dans greu: uneori, toată lumea zâmbeşte. Alina Dumitrescu şi partenerul ei, Cătălin Văleanu, se învârtesc neobosiţi printre cursanţi. Ţin ritmul călcând apăsat şi bătând din palme. Picioarele lor păşesc neauzit şi graţios, iar mişcările sunt mereu imprevizibile. Comunică prin priviri, iar tălpile le răspund fără nicio ezitare. „Sunt trei paşi: în faţă, în spate şi lateral. Şi mai sunt şi nişte rotiri. Tangoul e un dans de improvizaţie. Ceea ce face dansul ăsta să se întâmple e muzica“, defineşte Alina, simplu, cel mai complicat şi spectaculos dans de societate.
„Uiţi de tot. Ţi se goleşte mintea“
Concentrarea şi căldura fac să le apară dansatorilor amatori brobonele mici pe faţă. „OK, dau drumul la muzică, da?
