TEATRU ● Festival dedicat tinerilor actori
Cu zece ani în urmă se relua, la Costineşti, tradiţia Galei tînărului actor. După două ediţii, manifestarea a fost mutată la Mangalia. I s-a spus "HOP" şi i s-a dat şi o temă – "Alteritate". E competitivă. E considerată şi o rampă de lansare a artiştilor de teatru.

Preselecţia pentru Gala HOP se face în dricul verii. Sînt invitaţi de fiecare dată să se înscrie absolvenţi ai facultăţilor de teatru, cărora li se testează ingeniozitatea şi talentul. La concursul de preselecţie vin absolvenţi din toată ţara. Organizatorul galei este UNITER, care dezvoltă acest program "de tradiţie", desprins dintr-un demers de lungă durată de sprijinirea şi promovarea tinerilor actori. Acţiunea a găsit susţinere din partea Primăriei Mangalia, care a devenit partener al evenimentului.
Pentru a-i da galei unicitate şi a o plasa în afara manifestărilor estivale, a fost aleasă o perioadă mai puţin aglomerată – prima decadă a lunii septembrie. Locul de desfăşurare este Centrul Cultural Mangalia, devenit între timp mai atrăgător în interior, iar la fiecare început de toamnă un loc de "pelerinaj" al oamenilor de teatru din România.
GALA, UN TÎRG. Dincolo de concurs, Gala HOP e aidoma unui tîrg. Actorii îşi prezintă spectacolele şi recitalurile, tind să obţină un premiu, iar regizorii şi directorii de teatru îi urmăresc, fie pentru a-i solicita într-un proiect, fie pentru a-i angaja. De obicei, astfel de propuneri vin mai degrabă către premianţi. Aceştia ajung mai cunoscuţi în peisajul art