Crescătorii de animale din Valea Jiului, cunoscuţi sub denumirea de momârlani, şi-au dat întâlnire ieri la primul târg de animale din zonă. Încă din zori, zeci de crescători de animale şi-au făcut apariţia pe malul Jiului, în comuna Jieţ, unii să vândă, alţii să cumpere, iar alţii doar să arate lumii ce animale frumoase au. „Nu dau armăsarul, l-am adus doar să-l arăt la lume. Am, în schimb, o vacă de vânzare“, a declarat un vânzător.
Organizatorii evenimentului, Emil Părău şi Nicolae Gui, doi oameni de afaceri din zonă, au spus că vor ca astfel de manifestări să devină permanente, cu atât mai mult cu cât aici sunt foarte mulţi crescători de animale. „Este prima dată când în Valea Jiului are loc un târg de animale. Noi am fost cu iniţiativa, iar pe viitor sperăm ca autorităţile locale să se implice şi să ducă mai departe acest eveniment necesar comunităţii“, a declarat Părău.
La rândul său, Nicolae Gui a declarat că era necesar un târg de animale în zonă, care de acum înainte se va desfăşura în ultima vineri a fiecărei luni şi, de două ori pe an, primăvara şi toamna, manifestarea va fi de amploare.
La târg au fost la mare căutare caii, al căror preţ era cuprins între 700 de lei un mânz şi 5.000 de lei armăsarii bine făcuţi, însă doritorii şi-au putut achiziţiona şi vaci, oi sau alte animale. Mai multe formaţii şi interpreţi de muzică populară au creat o atmosferă sărbătorească şi cei prezenţi s-au cinstit cu o bere şi un mititel.
La finalul primei ediţii a târgului, cele mai frumoase animale au fost premiate de către organizatori. Crescătorii de animale din Valea Jiului, cunoscuţi sub denumirea de momârlani, şi-au dat întâlnire ieri la primul târg de animale din zonă. Încă din zori, zeci de crescători de animale şi-au făcut apariţia pe malul Jiului, în comuna Jieţ, unii să vândă, alţii să cumpere, iar alţii doar să arate lumii ce animale frumoase