Mai mulţi tineri au împânzit duminică Spitalul Judeţean Slatina cu fluturaşi redactaţi, chipurile, de conducerea sindicatului asistenţilor, în care se spune că scandalul generat în unitate nu este altceva decât „atacul murdar“ al medicului Paul Iancu şi al şefului Secţiei ortopedie, medicul Costache Marinache, „membri în cadrul organizaţiei politice PD-L din Olt“.OLT. Spitalul Judeţean Slatina a ajuns, în prag de alegeri, câmpul luptelor politice, recentul scandal generat de difuzarea, de către postul Realitatea TV, a unui reportaj despre condiţiile întâlnite în unitate fiind interpretat drept o încercare a medicilor implicaţi, membri PD-L, se mai spune în cuprinsul textului, de a compromite imaginea unităţii şi a salariaţilor acesteia. Mesajul se încheie într-un mod care aproape i-a lăsat fără replică pe şefii sindicatului: „Sindicatul Liber al Cadrelor Medii din Spitalul de Urgenţă Slatina condamnă astfel de acţiuni şi practici şi roagă toate cadrele medicale să nu se lase manipulate de aceşti indivizi în halate albe, oameni cu suflete negre!“. Scenariul expus atinge cote inimaginabile, vorbindu-se de „scopul falimentării şi închiderii acestei instituţii, pentru a le fi mai uşor respectivilor membri să înfiinţeze un spital privat, controlat de medici aserviţi PD-L şi condus de fostul director al Spitalului Judeţean Slatina, Mihai Niţă“. În cuprinsul materialului se menţionează numele medicilor Paul Iancu şi Costache Marinache, care au avut curajul să vorbească despre realitatea din spital, dar au şi fost obligaţi, săptămâna trecută, să dea note explicative.
„Încercare penibilă de discreditare a unui sindicat“ Prima care a luat atitudine a fost şefa Sindicatului Independent al Cadrelor Medii, as. Roxana Dragomir: „Este, după părerea mea, o încercare penibilă şi infantilă de discreditare a unui sindicat şi a conducerii acestuia. Numai minţi bolnave, oameni