Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borcea spune că l-a dat pe Moţi pentru binele lui

Publicat in Gandul, miercuri 3 septembrie 2008 ·

Impresarii Becali l-au “terorizat” pe oficial cu ideea transferului

Directorul executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, a explicat că transferul lui Moţi la Siena a fost făcut pentru binele jucătorului, apărându-se astfel de furia suporterilor care îi reporşează această decizie. Borcea a repetat în mai multe rânduri că Moţi e netransferabil, pentru a-l împrumuta apoi la Siena, în ultima zi a perioadei de transferuri. “Luasem hotărârea să-l vindem din iarnă pe Moţi. 5.500.000 de euro plus TVA ar fi fost o sumă imensă pentru un fundaş. Am ţinut să îl luăm pe Julio Cesar şi apoi trebuia să vedem ce facem cu Moţi. Giovanni şi Victor (Becali n.r.) mă terorizau şi îmi spuneau să mă gândesc şi la jucător. Le-am zis: Dacă mi-l aduceţi pe Tamaş, îl dau pe Moţi. În vară, când Lazio ne-a oferit 5,5 milioane de euro, am spus nu. Acum a venit Tamaş şi l-am dat, dar am pierdut 1,4 milioane. Siena a plătit 600.000 de euro pentru un împrumut până în martie, şi dacă plătesc 3,5 devine definitiv jucătorul lor şi noi mai păstrăm 20% dintr-un viitor transfer. Eu zic că e un preţ foarte bun 4,1 milioane”, a spus Borcea.

Moţi risca să rămână pe banca de rezerve

Borcea spune că după sosirea lui Tamaş la Dinamo exista riscul ca, din cauza sistemului de rotaţie, Moţi să ajungă pe banca de rezerve. „Am ţinut cât am putut de el. Dar problema este că avem foarte multe soluţii în centrul apărării. În afară de Moţi şi de Tamaş, îl mai aveam şi pe Julio Cesar, dar şi pe Goian, care la rândul lui e bun. În condiţiile astea, era greu să joace Moţi şi Tamaş meci de meci şi nu puteam risca să stea doi fotbalişti de echipa naţională pe banca de rezerve”, a mai spus oficialul. Chiar şi aşa, site-urile suporterilor dinamovişti s-au umplut de mesaje furioase care îi acuză pe oficialii din Ştefan cel Mare că nu ştiu să-şi păstreze jucătorii. (D.R.)

Impresarii Becali l-au “

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Stegarul dac”, plasat sub control judiciar după ce a agresat un jandarm. El nu are voie să participe la proteste şi trebuie să poarte dispozitiv de monitorizare

HotNews acum o ora
Cezar Avrămuță, protestatarul cunoscut sub numele de „Stegarul dac”, care s-a ales cu un nou dosar penal după ce a agresat un jandarm în apropierea Arestului Central din Bucureşti, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. „Astăzi, 1 apr

Lasconi, întrebată dacă este de acord cu legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex: Politicianul nu are ce căuta în dormitorul oamenilor / Sunt pentru parteneriatul civil

News.ro acum 2 ore
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a afirmat, marţi seară, că politicianul nu are ce căuta în dormitorul oamenilor şi a adăugat că este de acrod cu parteneriatul civil pentru persoanele de acelaşi sex, dar şi între un bărbat ş

UPDATE - Rusia anunţă că nu poate accepta propunerile SUA privind Ucraina „în forma actuală”, sugerând că negocierile cu americanii au stagnat. Kremlinul spune că subiectul este „foarte complex”

News.ro acum 4 ore
Rusia nu poate accepta propunerile SUA de a pune capăt războiului din Ucraina în forma lor actuală, deoarece acestea nu abordează problemele pe care Moscova le consideră ca fiind cauza conflictului, a declarat adjunctul ministrului rus de externe, S

Lasconi, întrebată când a aderat România la NATO: Ştiu că a aderat în 2004, dar nu ştiu exact data / Nu cred că preşedintele trebuie să ştie aceste date, pentru că o să aibă nişte consilieri care o să-i spună

News.ro acum 3 ore
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a afirmat că ştie că România a aderat la NATO în 2024, dar nu ştie data exactă. De asemenea, ea a menţionat că nu cunoaşte nici când România marchează ziua NATO. Elena Lasconi a fost întrebat

Deznodământ tragic și pentru cel de-al patrulea soldat american dat dispărut în Lituania. Armata SUA a anunțat că a fost găsit cadavrul militarului

HotNews acum 4 ore
Cel de al patrulea soldat al armatei americane, care împreună cu alți trei au dispărut în Lituania săptămâna trecută când vehiculul lor s-a scufundat într-o mlaștină, a fost găsit mort, au anunțat marți oficiali americani și lituanieni, potrivit Reu

Farul Constanța s-a calificat în semifinalele Cupei României

Ziua Constanta acum 3 ore
Farul Constanța a susținut astăzi, 1 aprilie 2025, meciul din sferturile de finală ale Cupei României, întâlnind pe teren propriu CSM Unirea Alba Iulia, echipă din Liga a 3-a (locul 2 în turneul play-off din seria a 7-a). Confruntarea s-a încheiat c

Marius Tucă Show începe miercuri, 2 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

O fată de 15 ani s-a aruncat în fața metroului, la Eroilor. Informații de ultimă oră despre starea ei

Cancan acum 5 ore
O adolescentă de 15 ani s-a aruncat în fața metroului, la Eroilor! Vă prezentăm cele mai noi informații despre starea ei! Ce s-a întâmplat după intervenția autorităților? Mesajul transmis de compania Metrorex în urma scenelor dramatice! Un incident

Comisia Europeană propune ca în special statele din vecinătatea Rusiei să poată folosi fondurile de coeziune pentru cheltuieli legate de apărare

HotNews acum o ora
Comisia Europeană a propus marţi ca ţărilor Uniunii Europene, în special celor care se învecinează cu Rusia, să li se permită să folosească banii pe care îi primesc de la bugetul UE pentru a-şi consolida capacităţile de apărare, relatează Reuters. P

Noile tarife vamale ale lui Trump se vor aplica „imediat”, anunţă Casa Albă

News.ro acum 2 ore
Tarifele promise de preşedintele Donald Trump sunt la o zi distanţă şi vor intra în vigoare mai devreme decât se aşteptau unii - adică, imediat, după cum a declarat marţi Casa Albă, relatează CNN. Noile măsuri vamale, pe care Donald Trump le descrie

Vremea

București
acum

11°
mie.

9°/18°
joi

9°/13°
vin.

9°/11°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

9°/10°
joi

8°/11°
vin.

7°/17°
sâm.

5°/17°
Constanta
acum

mie.

8°/12°
joi

8°/13°
vin.

8°/10°
sâm.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/13°
joi

6°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

7°/17°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
sâm.

7°/19°