Înainte de orice, Ronin a avut dreptate: poliţiştii sârbi sunt cei mai răi, chiar dacă am scăpat de ei fără şpăgi sau amenzi. De altfel, toată Serbia, dacă eşti şofer, e un coşmar. Dar să revin la momentul în care am lăsat povestea. Din Vama Veche am plecat întins către Budapesta, drum care mi-a luat cam 17 ore, dintre care jumătate petrecute între Piteşti şi Nădlac, pe frumoasele şi înghesuitele drumuri ale patriei. Nici în România, nici în Ungaria n-am văzut caschetă de poliţist. După două zile de muzică bună la Sziget, volanul maşinii a tras spre Croaţia. A fost să fie Dubrovnik.

Să zicem că acum m-ar întreba cineva “Merită să mergi acolo în vacanţă?”. I-aş răspunde că oraşul vechi, cetatea, e musai de vizitat, dar popasul nu trebuie să fie mai lung de o zi-două. Dacă vrei plajă, şi trebuie să vrei, prea e frumoasă Adriatica, trebuie să iei lecţii de la vreun fachir, altfel nu poţi înfrunta stâncile care împânzesc coasta, iar preţurile la Dubrovnik ar face Mamaia să roşească de invidie ca o domnişoară prinsă în vizită la Batalionul 6 Infanterie (un episod amuzant e că la Dubrovnik nici un mic dejun nu a costat mai puţin de 30-40 de euro; la plecare am oprit într-o fâşie de coastă deţinută de Bosnia, iar aceleaşi omlete, cafele etc au costat doar 7 euro, semn că munca găinii bosniace e cam subevaluată).

Ah, şi să nu uit! I-aş spune curiosului că e obligatoriu să mergă fără maşină. Fără nici o exagerare, m-am învârtit trei ore, până aproape de pragul unei crize de nervi, căutând un loc de parcare (atenţie, cu plată!). Până la urmă m-am mulţumit cu un petic de pământ, pe o străduţă obscură, la vreo 3 km de locul în care mă cazasem. Dar gata cu Croaţia, mai spun doar că este o ţară superbă, că, străbătând-o, nu te poţi abţine să nu te întrebi te cât de idioate sunt jocurile politice dacă ţări ca România sau Bulgaria sunt în UE, iar Croaţia nu.

M-am