Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iris deschide Cerbul de Aur

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 3 septembrie 2008 ·

Artiştii reuniţi la Braşov pentru ediţia aniversară se plâng de organizare. Sursa: Codrin Prisecaru

Cerbul de Aur va debuta în această seară cu un concert extraordinar susţinut de Iris şi Direcţia 5, care vor acompania peste 15 interpreţi de muzică „uşoară“, din vechea şi noua generaţie. Aceştia au povestit că la Braşov „se simt ca în tabără“, dar au avut totuşi o serie de nemulţumiri referitoare la condiţiile tehnice oferite de organizatori.

„Când am fost la Eurovision, m-am simţit extraordinar pentru că era Marcel Pavel cu mine şi m-a sprijinit foarte mult. E destul de greu să mergi în străinătate, să-ţi reprezinţi ţara. Pot să vă spun că acum, la Cerbul de Aur, mă simt de un milion de ori mai bine“, a declarat Monica Anghel, care, pe de altă parte, s-a arătat nemulţumită de organizare.

„Am pregătit acest concert aproape o lună de zile şi ne-am trezit ieri (luni - n.r.) că nu aveam alocată şi o perioadă pentru repetiţii“, a adăugat ea. Şi Laurenţiu Cazan s-a arătat nemulţumit de condiţiile tehnice.

„Numai în România poţi să păţeşti aşa ceva! Închipuiţi-vă că vine Eric Clapton şi ba are probleme cu cablul de chitară, ba e un difuzor nebăgat în priză, păi pleacă imediat, are timp să aştepte?“, a spus, nemulţumit, solistul. Gabriel Cotabiţă a cerut să li se „ţină pumnii“ pentru ca noul mixer digital folosit în premieră la un astfel de concert să nu se strice. „Eu sper să nu se întâmple, dar dacă o păţim, o să ne trezim cu un zgomot urât, şi tot noi artiştii să tragem ponoasele“.

Socaciu: „N-aş fi avut şanse“

Membru al juriului Festivalului Cerbul de Aur de anul acesta, solistul de muzică folk Victor Socaciu a apreciat că nu ar avea vreo şansă dacă ar fi să concureze pentru marele trofeu.

„Un solist de muzică folk ar putea câştiga, eu nu aş avea vreo şansă. Cred că Baniciu ar put

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 35 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum o ora
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 2 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 9 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 54 minute
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 8 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°