"Eccleziastul" şi "Cîntarea cîntărilor" apar acum în versiunea lui Şerban Foarţă, poate ultimul mare poet român cu geniu lingvistic, la 320 de ani de la prima traducere românească a

"Eccleziastul" şi "Cîntarea cîntărilor" apar acum în versiunea lui Şerban Foarţă, poate ultimul mare poet român cu geniu lingvistic, la 320 de ani de la prima traducere românească a Bibliei, cea a lui Şerban Cantacuzino, din 1688.

Iată cum sună cel mai celebru pasaj al "Cîntării cîntărilor" în minunata versiune a lui Şerban Foarţă: "Iubito, preafrumoasă eşti, / nu-i alta pe măsura ta! / Columbe,-n ochi ai, cînd priveşti / pe gînduri, prin mahrama ta. / Ţi-asemui părul cu o turmă / de capre,-n văi, în Galaad. / Ţi-asemui dinţii cu o turmă / de albe oi ce trec prin vad / ca să se-adape; toate-au gemeni / în pîntece, nu-i una stearpă. / Iubito, buzele-ţi asemeni / cu-o panglică sau o eşarfă / de purpur îs; iar glasu-ţi mîndru / mă farmecă precum o harpă. / O rodie dată-n două ţi-este / obrazu-ţi, cînd se-ascunde întru zaif; grumazu-ţi - turnul este / al rigăi David, înnăscut / în colţi de lănci şi solzi de scut. / Iubito, sînii ţi-s asemeni / cu puii unei ciute, gemeni, / cînd, printre crini, aceasta paşte... // Pînă ce-o nouă zi se naşte, / o iau spre dealul de-oliban / şi muntele de smirnă, - eu. / Frumoasă-n toate şi mereu / eşti tu...// Buzele-ţi picură, mireasă, / ca fagurele, şi-o mireasmă / de miere şi de lapte ai / sub limba ta; şi ai mireasmă, / de-oliban şi smirnă-n strai, / în vălurile-ţi albe,-n rochii / mireasmă de mireasă ai."

Cel mai celebru poem de dragoste

După ce, acum cîţiva ani, Şerban Foarţă a pus în versuri "Psalmii" lui David, compilînd nu mai puţin de şapte traduceri româneşti şi alte cîteva străine, realizînd o adevărată capodoperă prin felul în care limba română a ultimelor secole este sintetizată în forma ei cea mai expresivă (vezi "Carte